Comemorarea si constientizarea dramei prin care a trecut poporul armean reprezinta astazi „demersuri obligatorii pentru ca lumea noastra sa-si insuseasca lectia trecutului”, spune presedintele Iohannis, intr-un mesaj transmis cu prilejul comemorarii a „100 de ani de la tragedia istorica a armenilor”.
In mesaj, seful statului arata ca, la un secol de la evenimentele tragice din 1915, aduce „un pios omagiu victimelor poporului armean, care a rezistat peste decenii vicisitudinilor istoriei si grelei incercari de la inceputul secolului trecut”.
„Sute de mii de suflete nevinovate au pierit atunci in crima teribila care a umbrit umanitatea si care ne obliga astazi la recunoastere si reconciliere”, se arata in mesajul presedintelui Klaus Iohannis, conform unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.
„Comemorarea si constientizarea dramei prin care a trecut poporul armean reprezinta astazi demersuri obligatorii pentru ca lumea noastra sa-si insuseasca lectia trecutului. Totodata, recunoasterea unei tragedii istorice de proportiile celei petrecute acum 100 de ani inseamna un semnal important si necesar pentru eradicarea urii, intolerantei, rasismului si xenofobiei. Respectul pentru victime ne obliga sa ne indreptam cu totii gandul catre cei disparuti si sa ne rugam in tacere pentru ei. Fie ca amintirea victimelor sa ramana vesnica in inimile noastre!”, mai spune presedintele in mesaj.
Sursa: Mediafax