Pandemia încă mai are un drum lung de parcurs, în ciuda apariției vaccinurilor anti-COVID, avertizează șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care îndeamnă publicul să respecte în continuare măsurile preventive.
Responsabilii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-au manifestat vineri îngrijorarea faţă de o percepţie tot mai vizibilă în rândul opiniei publice că odată cu progresele înregistrate în conceperea vaccinurilor împotriva COVID-19 pandemia se încheie. Oficialii au avertizat că mai avem un drum lung până acolo şi că în prezent în spitale „este cum nu se poate mai greu”.
Experţii OMS sunt de acord că vaccinurile vor fi un instrument puternic împotriva acestei pandemii, dar amintesc că ele vor fi disponibile pe scară largă pentru populaţie numai după vaccinarea lucrătorilor sanitari şi a categoriilor de risc.
Directorul OMS pentru Europa, Mike Ryan, a subliniat că „vaccinurile nu înseamnă zero COVID” şi doar acestea singure nu vor fi de ajuns pentru a pune capăt pandemiei. „Am atins (…) un punct de cotitură al pandemiei. Le cerem oamenilor să continue să facă eforturi”, a spus el.
„Progresele vaccinurilor ne dau tuturor o speranţă şi acum începem să vedem lumina de la capătul tunelului. Totuşi, OMS este îngrijorată de o percepţie în creştere, anume că pandemia COVID-19 s-a încheiat”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de Reuters şi AFP.
„Ştim că a fost un an greu şi că oamenii au obosit, dar în spitale care lucrează la sau peste capacitate este cum nu se poate mai greu. Adevărul este că în prezent multe locuri se confruntă cu o transmitere ridicată a virusului, ceea ce pune o presiune enormă asupra spitalelor, unităţilor de terapie intensivă şi personalului sanitar”, a explicat șeful OMS.
De asemenea, directorul general al OMS a îndemnat guvernele să-şi planifice de pe acum campaniile de vaccinare, asigurându-se că au personalul necesar, facilităţile de stocare a vaccinurilor la temperaturi foarte scăzute şi reglementările necesare.