n raport se arată că sunt peste 10,9 milioane de cazuri Covid-19 confirmate la nivel global, cu 212.326 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.
De la începutul pandemiei s-au înregistrat cel puțin 523.011 de decese în întreaga lume, 5.134 dintre aceste decese au fost în ultimele 24 de ore.
Cea mai mare creștere raportată sâmbătă a avut loc în America de Nord și de Sud, cu 129.772 de cazuri noi în ultimele 24 de ore, ceea ce a ridicat totalul din regiune la aproape 5,58 milioane.
Asia de Sud-Est a avut 27.947 de cazuri noi, cu India și Bangladesh înregistrând cele mai mari creșteri din regiune.
Regiunea Mediteranei de Est a înregistrat 20.043 de cazuri noi cu Arabia Saudită, Pakistanul și Iranul cel mai puternic lovite.
Europa a înregistrat 19.694 de cazuri noi, cu cea mai mare creștere în Rusia.
Africa a avut 12.619 cazuri, iar Pacificul de Vest, care include China, a avut 2.251 de cazuri noi.
Europa are în total 2,75 milioane de cazuri, regiunea Estului Mediteranei are 1,13 milioane, Asia de Sud-Est are aproape 900.000, Africa are peste 342.000, iar Pacificul de Vest are aproape 222.000 de cazuri.
OMS a menționat că factori precum detectarea cazurilor, definițiile, strategiile de testare sau raportarea diferă între țări, teritorii și zone.
Un oficial de vârf al agenției a avertizat săptămâna aceasta că este posibil ca unele țări să fie nevoite să reintroducă restricțiile.
În timp ce cazurile confirmate sunt în creștere în SUA, virusul pare să ucidă mai puține persoane raportat la numărul infecțiilor.
The New York Times a citat vineri experți care spun că pare să fi apărut o schimbare în modul în care virusul infectează.