Conflictul a alungat din casele lor peste 9 milioane de sirieni, dintre care 2,5 milioane sunt inregistrati ca refugiati in tari vecine, a semnalat vineri ONU, potrivit EFE, care precizeaza ca aceste victime reprezinta 40% din populatia pe care o avea Siria inainte de conflict – circa 22 de milioane de locuitori.
Siria a devenit tara in care s-au inregistrat cele mai multe evacuari fortate din lume, iar dintre cele 6,5 milioane de persoane nevoite sa-si abandoneze locuinta pentru a-si salva viata, jumatate sunt copii.
Pe de alta parte, Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati (UNHCR), care acorda asistenta refugiatilor si persoanelor evacuate, a semnalat vineri ca este foarte probabil ca, pana la sfarsitul acestui an, si numarul refugiatilor din Siria sa devina cel mai mare din lume.
Refugiatii sirieni ajung din ce in ce mai departe de tara lor. Potrivit UNHCR, in tari europene s-au primit 56.000 de cereri de azil din partea unor sirieni in ultimii trei ani, majoritatea prezentate in Germania si Suedia. Sirienii care s-au indreptat spre Europa reprezinta 4%.
In Liban, numarul refugiatilor va atinge in curand un milion, iar UNHCR considera ca, daca ritmul actual de intrari se va mentine, se va ajunge la 1,6 milioane la sfarsitul lui 2014. Libanul a primit deja mai multi refugiati in raport cu numarul de locuitori decat oricare alta tara in istoria recenta, cu ‘aproape 230 refugiati la 1.000 locuitori’, a precizat UNHCR.
Pentru Iordania, tara cu venituri mici, costul intretinerii unei comunitati de aproape 600.000 de refugiati a devenit nesustenabil. Turcia a primit la randul ei 625.000 de refugiati.
UNHCR a atras atentia ca a crescut numarul sirienilor care apeleaza la transportul organizat de mafii pe calea apei, pana la malul european al Mediteranei, sau pe uscat, pana in Europa de Est. Dintre cele 700 de persoane care si-au pierdut viata anul trecut in timp ce incercau sa traverseze Mediterana, 270 erau sirieni, acestia incepand sa se confrunte cu blocarea frontierelor si repatrierea fortata.
‘Ce fel de lume mai este si aceasta in care sirienii trebuie sa-si puna viata in pericol pentru a fugi de conflict si in care, odata ce au reusit, nu sunt bine primiti si chiar sunt intorsi la frontiera?’, a subliniat Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati, Antonio Guterres.
Sursa: Agerpres