Aproape toți procurorii DIICOT sunt implicați miercuri dimineață într-o uriașă operațiune împotriva crimei organizate. Anchetatorii și forțele de ordine participă la 386 de percheziții, în 24 de dosare penale.
Ampla acțiune vizează 20 de grupări infracționale.
Ancheta coordonată a procurorilor DIICOT a fost declanșată ca urmare a faptului că, în ultimele luni, lideri ai unor importante grupări de criminalitate organizată care acționau în vestul Europei au revenit în țară ca urmare a pandemiei și și-au reluat aici parte din activitatea infracțională.
Astfel, miercuri dimineață se fac percheziții în 24 de dosare penale.
Percheziţiile se derulează concomitent în Bucureşti şi în județele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Alba, Caraş-Severin, Timişoara, Arad, Bihor, Satu Mare, Cluj şi Bistriţa Năsăud.
Acţiunile procurorilor DIICOT şi Poliţiei Române, declanşate la nivel naţional, vizează activitatea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, proxenetism, trafic de migranţi, camătă, criminalitate informatică, evaziune fiscală, spălare de bani, contrabandă, trafic de migranţi, înşelăciune sau şantaj.
Editor : G.M.
Etichete: diicot inselaciune crima organizata santaj dosare penale trafic droguri trafic migranti anchete diicot
Da maffia italiana care e pe tot teritoriu romaniei de ce nimeni nu o vede? Si la fel are astfel de infractiuni: santaj, inselatorie, evaziune , spalare de bani, trafic de droguri si multiple crime cu premeditare, trafic de influenta cu politiceni si cu vedete, sportivi ….. De fapt au astfel de infractiuni in toata Europa si in afara ei . Dar din ce observ eu F.B.I-u este corupt daca nu intervine sa ia masuri impotriva ei, Interpolu la fel, ba mai mult eu cred ca sunt atat de corupti incat nu numai ca nu o vede ci si o ”acopera” o ”ajuta” la diferite infractiuni si colaboreaza impreuna. Halal justitie falsa e in toata lumea :-j
A si apropo aci in Baia Mare sunt cativa mafioti italieni si in Maramures. Eu zic sa faceti si aci cv in privinta asta e plin de crime in oras/judet si de droguri Eu am mai observat ca va preocupa traficu de tigari in loc de ce-l de narcotice care ar trebui sa fie o problema mai prioritara sau sa va ocupati de maffia italiana care e prezenta aci in Baia Mare si in judet ca de altfel in toata tara cu diferite infractiuni si crime cu premeditare si in banda organizata