Un nou dispozitiv, oPhone, care permite expedierea si primirea de mirosuri prin SMS, va fi comercializat incepand din 2015 si are un potential important, considera initiatorul proiectului, David Edwards, profesor de bioinginerie medicala la Universitatea Harvard din Statele Unite.
„Exista un interes mare din partea firmelor din Silicon Valley, pentru ca este vorba, concret, de posibilitatea de a schimba comunicarea globala din zile noastre”, a explicat David Edwards din laboratorul sau deschis in 2007, la Paris, care are vocatia de a reconcilia arta si stiinta. Aparat de forma cilindrica care sta pe o platforma, oPhone este un mic dispozitiv care genereaza semnale aromatice complexe, intr-o succesiune rapida de mici emisii de vapori, la fel cum un telefon standard transmite informatii audio.
Aparatul functioneaza gratie manipularii tehnologice a particulelor intr-o maniera similara cu tehnologia aerosolilor medicali, care i-a permis filantropului, scriitorului si inventatorului David Edwards sa faca avere la sfarsitul anilor 1990.
Pentru a exploata aceasta idee, care i-a venit in timpul unuia dintre cursurile pe care le sustine la Universitatea Harvard, el a infiintat compania Vapor Communications.
Mai intai rezervat utilizatorilor de iPhone, prin intermediul unei aplicatii gratuite, oSnap, ce poate fi descarcata incepand din 17 iunie, oPhone dispune pentru moment de 32 de mirosuri originale.
Pentru a-si crea propriul miros, utilizatorul poate sa combine intre unul si opt mirosuri dintre cele care sunt disponibile, care reprezinta deja 300.000 de combinatii posibile.
Evantaiul de arome fiind foarte larg in lumea reala, a fost nevoie de o alegere a parfumurilor pentru a incepe experimentul.
„Am vizat doua domenii, cel al cafelei, pentru care am lucrat in colaborare cu fondatorii Cafe Coutume din Paris, si, in sens mai larg, cel al alimentelor”, spune creatorul inventiei. Odata ce sistemul este operational, utilizatorul va putea, de exemplu, in timpul unei plimbari in padure, sa faca o fotografie, careia ii va adauga apoi unul sau mai multe mirosuri ce restituie ambianta olfactiva inconjuratoare.
Utilizatorul va trimite apoi un „oNote”, un fisier transmis prin SMS, unui prieten, care ii va vizualiza mai intai compozitia pe site-ul dedicat inventiei, iar apoi, daca dispune si el de un iPhone, il va descarca pe oPhone, pentru a-l mirosi la randul sau.
Mirosul in sine va fi reprodus de cartuse speciale, denumite oChips.
Publicul va avea ocazia sa viziteze laboratorul lui David Edwards din 19 pana pe 31 iunie pentru o demonstratie a acestui aparat. In paralel, o campanie de finantare participativa se va derula pe site-ul Indiegogo din 17 iunie pana pe 31 iulie. Contributorii vor putea sa beneficieze de acest produs in avanpremiera la un pret preferential de 149 de euro, spre deosebire de pretul de 199 de euro, cat va costa dispozitivul dupa lansarea sa oficiala.
Sursa: Mediafax