Donald Trump, favoritul alegerilor primare din Partidul Republican pentru prezidentialele din 2016 in SUA, a declarat ca ar fi fost mai bine daca fostii dictatori irakian Saddam Hussein si libian Muammar Gaddafi ar fi ramas la putere, miliardarul american raspunzand unei intrebari ce i-a fost adresata in interviul acordat, la sfarsitul saptamanii trecute, pentru CNN, si citat duminica de publicatia franceza Le Point.
‘Fara nicio indoiala! Uitati-va la Libia! Uitati-va la Irak! Inainte nu existau teroristi in Irak. El (Saddam Hussein) i-ar fi eliminat imediat. In prezent, Irakul a devenit o universitate de excelenta a terorismului’, a spus Trump, in sprijinul afirmatiilor sale. ‘La drept vorbind, nu mai exista acum niciun Irak si nicio Libie. Aceste state au fost spulberate. Nu mai exista niciun control. Nimeni nu stie ce se intampla’ acolo, a afirmat Trump, intr-o noua declaratie de natura sa suscite o controversa aprinsa, mai ales ca interventia SUA in Irak a avut loc sub presedintia republicanului George W. Bush.
Donald Trump mai considera ca America se confrunta cu o revenire la ‘epoca medievala’, pe fondul violentelor din Orientul Mijlociu de o brutalitate fara precedent ‘de mii de ani’. ‘Oamenii sunt decapitati, oamenii sunt inecati in custi’, a insistat el. ‘De aceea vreau sa consolidez armata noastra. Avem nevoie astazi de aceasta mai mult ca oricand in trecut’, a subliniat el.
Potrivit propriilor sale cuvinte, ‘doctrina Trump este simpla, aceasta este forta!’
‘Libia este un dezastru. Irakul este un dezastru. Siria este un dezastru. De asemenea, intregul Orient Mijlociu. Acesta a explodat complet sub Hillary Clinton si sub Obama’, a inventariat el crizele din Orientul Mijlociu, intr-o critica directa la adresa politicii externe a administratiei Barack Obama si a candidatei democrate, care a fost secretar de stat intre 2009 si 2013, potrivit Le Point.
Saddam Hussein a fost inlaturat de la conducerea Irakului in 2003, iar colonelul libian Muammar Gaddafi — in 2011, in urma unor interventii militare desfasurate sau sprijinite de SUA, aminteste ziarul francez.
Sursa: Agerpres