Cetatenii romani, ca si alti cetateni europeni, trebuie sa beneficieze de un pret corect al medicamentelor, conform cu prevederile UE, a declarat premierul Victor Ponta, miercuri, in cadrul sedintei de guvern.
„Domnule ministru Banicioiu, va rog sa explicati ca suntem in Uniunea Europeana si ca romanii au dreptul sa plateasca medicamentele la preturile care sunt accesibile si pentru alti cetateni europeni — bulgari, maghiari, germani, ce or fi ei—, nu cu 25% in plus. Stiu ca producatorii sunt suparati si de-asta din 2009 pana astazi nu am facut ce trebuia, dar trebuia sa facem mai demult. Deci, va rog sa explicati ca nu facem altceva decat sa dam drepturile romanilor de a plati medicamentele la preturile din Uniunea Europeana”, a declarat premierul.
Ponta i-a mai spus apoi ministrului Banicioiu ca discutiile cu marii producatori de medicamente vor fi dificile.
„Inteleg ca va fi o lupta grea. Cu cat explicati mai mult, cu atat o vom castiga mai usor aceasta batalie. Va bateti cu niste firme puternice, cu bugete mai mari decat bugetul Romaniei. Dar trebuie sa explicati ca suntem in Uniunea Europeana si, daca astea sunt regulile europene, le aplicam si pentru pacientii din Romania”, a adaugat premierul.
Banicioiu a precizat ca alinierea preturilor la medicamente cu preturile din UE va conduce la economii substantiale pentru bugetul Ministerului Sanatatii, bani care „se vor regasi tot in medicamente si in tratamente inovative pentru pacienti”.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres