Oportunismul și oportuniștii

Lipsa principialității unui individ sau a unei specii este definită simplu ca fiind oportunism.
Însă nu speciile animale vreau să fie astăzi subiectul pe care să-l dezbat. Nu că nu ar fi importante, nu că nu ar prezenta interes, dar consider că sunt specialiști care au cunoștințe solide în domeniu și nu vreau să interferez eu, un novice, cu ei, experții.
Prima mea interacțiune concretă cu oportuniștii a fost, evident, una profesională. Mai întâlnisem oportuniști, dar nu le-am acordat importanță, nu le-am acordat niciodată respect (la fel e și acum) și foarte important, nu le-am acordat și nu le acord încredere.
Așa cum spuneam, oportuniștii care mi-au trezit interesul cercetării fac parte din etnia dezrobită, conlocuitoare și am observat că mulți, foarte mulți indivizi din acest grup etnic, sunt realmente vânători de oportunități. Oportunistul evoluează pe scala lipsei de principialitate de la 0 la 100, într-un timp relativ scurt.
Obârșia cercetării a avut ca punct de plecare o ilegalitate aflată chiar la limita dintre contravenție și infracțiune, facil de comis și cu o plajă mare de naivitate, victimele fiind persoane credule, dornice de o presupusă înavuțire instantanee.
Mecanismul inventat de oportuniști se numește: Alba – Neagra. Pentru a face rapid bani nu este nevoie de investiții pe termen lung, nu este nevoie de instrucții scolastice pe la te miri ce universități, ai doar nevoie de a memora câteva cuvinte așezate într-o propoziție nonsensuală, un carton rezistent la contactul cu asfaltul, trei bucăți de cauciuc confecționate artizanal de către ,,marele maestru” și evident o abilă prestidigitație a acestuia, de a manevra și ascunde cauciucul purtător de ,,comori”.
Fenomenul s-a extins cu o repeziciune neașteptată și cei ce asimilau rapid textul: ,,Asta are, asta n-are, spune care-i marcatoare, numai cine-o saltă p’asta îl mai pupă și nevasta”, aveau toate șansele să facă bani imediat.
Cum naivi sunt la orice colț de stradă sau în orice loc cu mai mult de trei persoane, nu era greu să-ți dezvolți ,,afacerea”.
Atunci când autoritățile au devenit vehemente și măsurile coercitive aplicate au fost usturătoare, oportuniștii s-au reorientat aproape instantaneu spre alte moduri de operare aducătoare de profituri imediate.
Oportunistul este un individ lamentabil din punct de vedere al caracterului. Este caracterizat de egoism și egocentrism. Este un vânzător de iluzii și un delator de joasă speță care, atunci când e nevoie de a se proteja, e în stare să-i toarne chiar și pe cei mai apropiați semeni.
Am inserat în mod succint exemplul de mai sus și doresc a continua cu oportuniștii auto-proclamați elite sau cei ce se erijează în autocrați și îmi doresc a scoate în evidență similitudinile dintre cele două tagme.
Desigur, acte infracționale comit și unii și ceilalți. Desigur, lipsa principialității o regăsim în ambele tabere. Egoismul este cartea de vizită și modul de viață pentru fiecare dintre ei. Dispun și o parte și alta, de un bagaj lingvistic plin cu invective. Sunt într-o deplină consonanță ipocrizială.
Dacă primii descriși au devenit oportuniști pentru a supraviețui, tagma autocraților are oportunismul inoculat genetic și perpetuarea lui este identică cu dezvoltarea acerbă a unei maladii maligne.
Oportunistul elevat are costum, are cravată sau papion, nu-i lipsește batista de la buzunarul sacoului și musai etalează un ceas de firmă ca să vadă lumea bună că se știe și nu e un nimeni în drumul țării.
Oportuniștii școliți au simțul mirosului bine dezvoltat. Miros de la o poștă orice ciolan bun de ros sau de supt. Dau dovadă de multă cerbicie atunci când trebuie să murdărească imaginea vreunui competitor (de bun simț, de altfel) și tartuferia este atuul lor forte în urmărirea scopului propus.
Astăzi avem o plajă abundentă de oportuniști politici. Nu le pot spune politruci pentru că i-aș jigni pe cei ce fac politică din pasiune, din convingere. Oportunistul politic fură idei, încropește lozinci lipsite de materie și cel mai important, simte mirosul puterii mai abitir ca toți ceilalți.
Își schimbă cu ușurinţă orientarea sau culoarea politică, își declară dar nu-și devoalează nonconformismul, dă dovadă de-o ipocrizie bigotă, se așează în mijlocul bisericii să-i vadă lumea sinceră falsa-i habotnicie și din când în când, trage cu ochiul în stânga și-n dreapta ca să zărească vreun nasture desfăcut dintre protuberanțele enoriașelor.
Odată înscăunat în vreo funcție publică își defulează frustrările și caută a asupri, a jigni și a demonstra că el este unicul și marele demiurg și fără el lumea ar deveni inertă.
Își elimină concurenții, este într-o totală incongruență cu realitatea, se înconjoară de argați umili și cu coloana deformată care pot servi intereselor sale. Așteaptă ode și osanale de la cei ce apelează la el, este invincibil și de nezdruncinat.
Brusc, puterea se schimbă. Prinde alte forme, capătă alte culori. Oportunistul a simțit asta și precum Iuda, se leapădă de tot ce l-a propulsat, devenind, instantaneu, habotnicul noii orânduiri.
E plin de ei, sunt ascunși sau la vedere, au magazii întregi de măști și precum cameleonul se adaptează mediului ce le poate crea bunăstarea.
Dependența de putere a oportunistului este identică cu nevoia de supraviețuire a celor mulți și inocenți.
Nu-i lăsați sa prospere, nu-i tolerați, nu le luați scamele inexistente pentru a nu deveni ca ei.