Opoziţia cere demiterea lui Daniel Breaz, ministru al Culturii şi ministru interimar al Educaţiei, după o declaraţie controversată privind Holocaustul. Chiar într-un discurs susţinut la o ceremonie de comemorare a victimelor Holocaustului, Breaz a numit această tragedie a umanităţii un „moment delicat”.
Într-o postare pe Facebook, deputata PNL Raluca Turcan a cerut demiterea lui Daniel Breaz din Guvern, pentru declaraţia privind Holocaustul. „Viorica Dăncilă să-l demită imediat pe ministrul interimar de la educație, Daniel Breaz și pe Dana Varga, consiliera personală a prim-ministrului. După declarațiile iresponsabile privind Holocaustul, Daniel Breaz ar trebui dat afară din orice funcție publică!”, a scris Turcan pe reţeaua socială.
La mai puţin de o săptămână după ce Ecaterina Andronescu a fost demisă din funcţia de ministru al Educaţiei după o declaraţie privind cazul de la Caracal, succesorul său la minister este şi el urmărit de o declaraţie controversată – a numit Holocaustul un „moment delicat”.
„De-a lungul timpului au fost şi momente mai delicate, să nu le spunem dificile sau să nu le spunem neplăcute; (…) anumite minorităţi au avut de suferit, ceea ce ne face să găsim momente cum este cel de astăzi, prin care readucem în atenţia, nu doar a românilor , ci a întregii naţiuni române, a întregii Europe, a întregii lumi, faptul că respectăm aceste minorităţi”, a declarat Daniel Breaz.
Este a doua declaraţie controversată în ultimele zile a unui oficial guvernamental privind Holocaustul şi al Al Doilea Război Mondial. Dana Rozalia Varga, consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă pe probleme care țin de minoritatea romă, a postat, luni, pe pagina de Facebook o fotografie în care președintele Klaus Iohannis era comparat cu dictatorul nazist Adolf Hitler. Deși postarea a fost ștearsă la scurt timp după, fotografia s-a viralizat pe rețelele sociale.
Turcan ști că Dragnea a făcut bișniță cu evreii? Dacă nu, întreabă-l pe Iohannis, el știe. Cum e cu antisemitismul deșteaptă?