Ministrul ungar al Economiei Gyorgy Matolcsy a afirmat la CNN ca criza din Ungaria s-a incheiat, iar povestea tarii sale va fi una de succes in decurs de un an, cand economia va reveni la crestere solida, relateaza Portfolio. Matolcsy a spus, intr-o emisiune a realizatorului CNN Richard Quest, ca Ungaria se afla in inima unui nou centru de atractie pentru comunitatea mondiala de afaceri.
Pentru reducerea deficitului bugetar, guvernul a folosit „un numar mare de masuri economice neconventionale”, a aratat Matolcsy, explicand ca Ungaria a fost prima tara din Uniunea Europeana care a introdus o taxa pentru banci.
Dupa ce mentionat si alte masuri adoptate de guvern, printre care nationalizarea fondurilor private de pensii, oficialul ungar a precizat ca Ungaria are un program de convergenta aprobat de Comisia Europeana.
„Prin definitie asta inseamna ca starea finantelor publice este in ordine. Deci s-a incheiat…criza s-a incheiat”, a subliniat Matolcsy.
Moderatorul emisiunii a mentionat faptul ca economia Ungariei s-a contractat cu peste 1% in primele trei luni, fata de trimestrul anterior, inregistrand cea mai slaba performanta din Uniunea Europeana.
„Desigur, dar daca analizezi evolutia din trimestrul patru a economiilor UE, cresterea PIB-ului ungar a fost una dintre cele mai bune. Este o perioada de tranzitie pentru economia Ungariei”, a spus Matolcsy.
Ministrul a insistat ca economia Ungariei isi va reveni anul viitor. „Vom avea o crestere economica solida anul viitor. Acest an este putin riscant, aveti dreptate”, a spus Matolcsy.
Intrebat de ce analistii afirma ca Ungaria nu se afla pe directia corecta, iar masurile aplicate nu au fost alese cu intelepciune, Matolcsy a recunoscut ca guvernul „este intens criticat pentru masurile neconventionale, dar ca autoritatile au fost nevoite sa fie inovative, creatoare”.
Quest a apreciat ca masurile au fost prea inovative si creatoare si i-a reamintit ca analistii sustin ca economia ungara se afla pe o directie gresita care ar putea duce tara la dezastru, dar Matolcsy a respins aceste opinii ca fiind un nonsens.
„Povestea ungara, exemplul ungar va fi un succes in termen de un an”, a insistat Matolcsy.
Intre factorii negativi mentionati de realizatorul CNN se afla cresterea economica lenta, somajul ridicat, deficitul bugetar administrat prin masuri de fatada si o cota unica care a redus baza de impozitare.
Matolcsy a parafrazat un proverb potrivit caruia toate monedele au doua fete si a enumerat scaderea nivelului datoriei publice, nivelul sustenabil al deficitului bugetar, cu mult sub 3% din PIB, mai multe locuri de munca in economie si tranzitia catre crestere economica, potrivit Portfolio.
In privinta independentii bancii centrale, ceruta de autoritatile europene, ministrul a aratat ca amendamentele la legea acestei institutii urmeaza sa fie aprobate in Parlament pana la sfarsitul lunii iunie.
Matolcsy a apreciat totodata ca Europa Centrala va fi viitorul centru de atractie pentru comunitatea internationala de afaceri, urmand sa inlocuiasca centura sudica a zonei euro, iar Ungaria se va afla chiar in inima acestui centru.
Sursa: Mediafax