Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Maramures va avea un program special cu publicul, iar functionarii institutiei vor lucra inclusiv in 9 decembrie, in ziua desfasurarii alegerilor parlamentare, pentru ca persoanele care nu detin documente de identitate valabile sa le poata obtine si sa isi exercite dreptul de vot.
Serviciile publice comunitare locale de evidenta a persoanelor din judetul Maramures vor avea un program special de eliberare a actelor de identitate, sambata, 8 decembrie, acestea fiind deschise intre orele 8.00-16.00, iar duminica, 9 decembrie, intre orele 8.00-21.00.
In plus, la nivel national s-a anuntat ca vor fi intensificate deplasarile cu urna mobila si aparatele foto digitale in localitatile aflate la distante mari fata de sediul serviciilor de evidenta a persoanelor, pentru preluarea imaginilor si a cererilor pentru obtinerea documentelor de identitate. Potrivit directorului executiv al institutiei din Maramures, Mariana Macarie, in judetul nostru acest lucru nu se impune.
Sursa: Andrei Gherghel