Vezi VIDEO
Municipiul Baia Mare devine in aceste zile un adevarat oras al artelor si al culturii. Pictori si sculptori din tara si din strainatate vor infrumuseta orasul si ii vor da o nota de culoare aparte prin participarea la cea de cincea editie a simpozionului de pictura si a doua editie a simpozionului de sculptura. Evenimentele sunt organizate de Fundatia “Dorel Chereches” in colaborare cu Uniunea Artistilor Plastici din Baia Mare.
In avanpremiera Zilelor Culturale ale Municipiului Baia Mare, pictori si sculptori din tara si din strainatate si-au dat intalnire astazi, 26 mai, in Piata Cetatii. Artistii sunt prezenti in cadrul Simpozionului de Pictura si Sculptura. Pentru a pune in valoare importanta evenimentului, invitatii au fost chemati astazi intr-un loc cu o semnificatie istorica speciala si care se doreste a fi un loc al artelor.
“Aici va fi o piata istorica a orasului, frumos reabilitata, dar va fi si un spatiu in care imi doresc sa fie multi tineri si foarte multi studenti. Si cum voi face acest lucru? Imbinand istoria cu arta plastica si cu tinerii, voi face impreuna cu colegii mei inimosi din zona artelor plastice care activeaza in Baia Mare, infiintand o Academie de Arte aici, in Baia Mare. Si acolo va fi sediul Academiei de Arte, in scoala <<Petre Dulfu>>. Veti vedea ca vineri vom avea si vernisajul la parterul scolii, ca si un anunt oficial pentru ce dorim sa facem acolo. Si lucrul acesta il dorim o data pentru a da forta la tot ce s-a generat in ultimii 100 de ani in Baia Mare prin scoala de pictura din Baia Mare, prin ceea ce facem, prin simpozionul de pictura si sculptura de cativa ani incoace si pentru a energiza zona istorica a orasului”, a afirmat primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches.
In opinia edilului baimarean, simpozionul de pictura si sculptura este doar unul dintre evenimentele care reprezinta parte integranta a “destinului cultural” al orasului, iar lucrarile care vor fi realizate vor fi incluse intr-un nou muzeu de arta, unul contemporan.
“Este o chestiune importanta ca si destin al orasului nostru, ca oras al artelor si oras al culturii si inca o data le multumesc artistilor pentru faptul ca ne vor infrumuseta orasul, ne vor infrumuseta si lumina sufletul. Toate operele care se creeaza aici vor fi parte a unui nou muzeu pe care il dorim sa-l facem, un muzeu de arta contemporana, vom vedea care va fi locatia potrivita pentru acest spatiu. Sunt lucruri care vor da orasului o anumita statura si pozitionare in ceea ce priveste un oras cu adevarat european si care se orienteaza spre lucrurile frumoase si in special spre cultura”, a adaugat Catalin Chereches.
Simpozionul de pictura si sculptura se va finaliza cu o expozitie care va fi vernisata vineri, 29 mai. Va fi una dintre manifestarile speciale, organizate in cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Baia Mare.
“E vorba despre a cincea editie a simpozionului de pictura si a doua editie a simpozionului de sculptura finantat de fundatia <<Dorel Chereches>> in parteneriat cu Uniunea Artistilor Plastici Baia Mare. Au fost invitati noua pictori din Iasi, Bucuresti si Italia, cate trei din fiecare loc, asa s-a nimerit. Si patru sculptori. Vernisajul expozitiei va avea loc vineri, la 19.00. Lucrarile vor fi expuse in incinta scolii si lucrarile de sculptura in curtea scolii. Vom avea lucrarile de la cele cinci simpozioane de pictura si de la cele doua simpozioane de sculptura. E vorba de circa 70 de lucrari de pictura, mai putine sculpturi pentru ca sunt mai pretentioase si cu timp mai lung de realizare”, a declarat presedintele Uniunii Artistilor Plastici Baia Mare, Laura Ghinea.
Artistii prezenti au marturisit ca au o legatura de suflet cu Baia Mare, motiv pentru care n-au putut refuza invitatia de a fi prezenti la acest eveniment. “Baia Mare este un oras international, cunoscut prin scoala de la Baia Mare, in Vestul Europei e cunoscuta si scoala de la Baia Mare. Sunt multi colectionari de pictura care la licitatii se straduiesc sa cumpere lucrari de la scoala de pictura din Baia Mare”, a spus unul dintre artisti, Ingo Glass.
Un alt artist, Liviu Suhar, a marturisit ca “legatura mea cu Baia Mare este foarte veche si punctez doar cateva lucruri: in ’94 cand s-au facut primele tabere legate de centenarul scolii din Baia Mare am fost la Mogosa, invitat. Am avut o expozitie personala aici, la Muzeul de Arta. Dupa aceea am fost in comisia nationala de evaluare si am sustinut si am nasit sectia de arte plastice de la Universitate, eu am fost nasul. Traiesc un sentiment extraordinar pentru ca lucrurile nu s-au incremenit, am descoperit aici un loc si niste idealisti”.
Zilele Culturale ale Municipiului Baia Mare vor debuta vineri, 29 mai si vor include numeroase manifestari speciale menite sa impace toate gusturile iubitorilor de arta.
Sursa: C.T.