Exploatarea legală a lemnului este extrem de importantă pentru economie, a declarat aseară premierul Ludovic Orban, la TVR.
Acesta a vorbit despre necesitatea exploatării sustenabile a pădurilor, despre combaterea tăierilor ilegale și despre știrile false promovate, în această perioadă, în spațiul public: “Ce să facem acum? Să mai producem 200.000 de şomeri pentru că unii derulează campanii în care să fie oprite complet tăierile de arbori în perioada asta?
Lemnul este o resursa care, exploatată legal, generează prin fabricile de mobilă sau prin alte mijloace de prelucrare a lemnului, plus valoare, locuri de muncă şi produse care susţin economia. Mi se pare o campanie profund dăunătoare. Treaba noastră este ca exploatarea lemnului să se facă în condiţile legii. De exemplu, printr-o Ordonanţă militară -mi se pare că în ultima sau penultima – am adoptat o măsură prin care gărzile forestiere sunt cele implicate în aplicarea prevederilor legale în ceea ce priveşte pădurile, participă alături de armată, de jandarmerie, de poliţie, la toate acţiunile. Implicit, alături de gărzile forestiere, participă şi aceste unităţi în împiedicarea exploatării ilegale, a transportului de masă lemnoasă care este exploatată ilegal. Acum e mult mai uşor să descoperi cantităţile de masă lemnoasă exploatate ilegal. Circulă foarte multe neadevăruri. România este importator net de masă lemnoasă, am importat milioane de tone inclusiv din Germania, Austria, Polonia, Ucraina. Au fost furtuni foarte puternice şi sunt foarte multe căzături. Din cauza asta, preţul masei lemnoase a coborât destul de mult şi este mai rentabil uneori să achiziţionezi lemn din aceste ţări decât să cumperi lemn care este exploatat în România. (…) Exportul este mult mai mic decît importul de masă lemnoasă.
E, de exemplu, campania împotriva companiei austriece Holzindustrie Schweighofer. Cred că 80% din lemnul pe care ei îl procesează la ora actuală este de import.
Important este ca exploatarea lemnului să se facă legal.
Până la 30 iunie ne-am angajat să punem în funcţiune sistemul de urmărire a masei lemnoase SUMAL care ne va furniza instrumente suplimentare pentru a combate tăierile ilegale de lemn. Urmăresc periodic acest proiect”.
Deputatul Marius Bodea a cerut public, în mai multe rânduri, suspendarea exploatării pădurii pe durata stării de urgență generată de COVID-19, în condiţiile în care, în această perioadă, au apărut informaţii şi fotografii privind hectare întregi de pădure defrişate.
Ministerul Mediului, condus de Costel Alexe, spune că măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgență nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie.
Marius Bodea a anunţat că a depus un proiect de lege în Parlament privind interzicerea tăierii pădurilor pe perioada stării de urgenţă.