Ludovic Orban a încercat să își convingă colegii din partid, în ședința restrânsă a conducerii PNL de marți seara, că ar avea susținerea USR PLUS și că, mai mult, aceștia i-ar fi propus să fie premier pentru a debloca negocierile din weekend, iar UDMR ar fi fost de acord cu propunerea. „A fost doar o glumă, la un moment dat”, susțin surse din USR PLUS, care au participat la negocieri.
Ședința restrânsă la care au participat Ludovic Orban, Robert Sighiartău, Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu, Alina Gorghiu, Ionel Dancă și Florin Cîțu a fost una tensionată, susțin surse participante la discuții.
Orban a încercat să forțeze retragerea lui Cîțu, însă acesta i-a transmis că nu renunță la nominalizare, decât dacă este retras prin votul Biroului Politic Național.
Ludovic Orban a fost înfruntat încă de la începutul ședinței de secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, care i-a reproșat acestuia că a negociat cu celelalte partide fără să se consulte cu ei și că o retragere a lui Florin Cîțu este o „bătaie de joc”.
Raluca Turcan i-a cerut lui Ludovic Orban un acord scris de la USR PLUS și UDMR că îl susțin pentru funcția de premier, în timp ce Orban a susținut că, la discuțiile de la finalul săptămânii, liderii USR PLUS ar fi fost de acord cu varianta ca el să fie șeful Guvernului.
De partea cealaltă, surse din USR spun că singurele variante de premier discutate înainte de consultări au fost Cîțu și Cioloș, însă, „la un moment dat s-a glumit” pe seama nominalizării lui Orban pentru funcția de premier.
Într-o discuție cu jurnaliștii, Ludovic Orban le-a transmis, miercuri dimineață, că are legitimitate pentru a fi premier pentru că este președintele partidului care a obținut cel mai mare scor la alegeri, dintre partidele care ar urma să formeze majoritatea.
La ora transmiterii acestei știri, liderii USR PLUS discută, într-o ședință informală, varianta Orban – premier. Cel mai probabil, discuțiile între cele trei partide, PNL, USR PLUS și UDMR nu vor fi reluate astăzi.