Prezenți la Vama Albița din județul Vaslui, unde i-au întâmpinat pe medicii români întorși din misiune din Republica Moldova, principalii promotori ai recomandărilor pe timp de pandemie au fost surprinși încălcând una dintre cele mai importante reguli.
În toate mesajele adresate populației, autoritățile le cer stăruitor oamenilor să respecte regulile impuse pentru a evita cât mai mult răspândirea coronavirusului. Una dintre acestea este păstrarea unei distanțe însemnate față de semenii lor, o distanță pe care chiar președintele Klaus Iohannis a exemplificat-o.
În mesajul către populație din 12 mai, președintele Iohannis a arătat care trebuie să fie distanța pe care trebuie să o păstrăm „Este obligatorie, atenție, nu este o recomandare, este obligatorie păstrarea unei distanțe, distanța obligatorie între persoane este de 1,5 metri, asta însemnând distanța a două brațe; dacă amândoi întindem brațul, distanța căutată este asta”, a spus Iohannis într-un mesaj adresat de la Cotroceni, acum câteva zile.
Premierul Ludovic Orban, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, și Raed Arafat, șeful DSU, au fost fotografiați azi la Vama Albița când ignorau „distanța obligatorie” de care vorbea președintele. Dacă fiecare dintre ei ar întinde mâna, așa cum președintele a arătat, cel mai probabil s-ar înghionti.
Si ce spuneti de distanta oamenilor de la catedrala? Dupa atata galagie si ca virusul e foarte contagios si ca el sta si in aer, si si si…. vreti sa spuneti ca distanta dintre cei care au fost la slujba, aia e o distanta corecta? Totul este o minciuna mare!!!!