Ordinul de protecţie se va aplica la toate tipurile de violenţă, nu doar la cea domestică. Parlamentul a votat extinderea acestei proceduri.
Proiectul stabileşte clar responsabilităţile autorităţilor în protejarea victimelor şi în gestionarea situaţiilor de urgenţă, care, uneori, pot duce şi la pierderea de vieţi.
În acest moment, în România sunt 160 de cazuri de violenţă domestică pe zi, ceea ce înseamnă 7 victime pe oră.
Legea prevede emiterea ordinului de protecţie nu doar în cazul violenţelor fizice, ci şi în situaţia actelor de hărţuire online, apelurilor telefonice multiple, urmărirea în mod repetat, fără drept, a unei persoane sau supravegherea locuinţei acesteia ori a altor locuri.
În situaţiile în care există risc iminent cu privire la săvârşirea unui alt act de violenţă îndreptat împotriva victimei se va putea emite un ordin de protecţie provizoriu.
Prin ordinul de protecţie provizoriu se dispun, pentru o perioadă de cinci zile, una ori mai multe măsuri de protecţie, apte să contribuie la diminuarea riscului iminent constatat.
„Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 12 luni de la data emiterii acestuia. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului”, prevede actul normativ.
Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie şi ordinul de protecţie provizoriu va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la şase luni la cinci ani.