Într-un caz, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că o femeie este agresată fizic de către concubin.
La fața locului, polițiștii au identificat victima ca fiind o femeie de 44 de ani din Chelința.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, în timp ce se afla în curtea locuinței, a fost agresată fizic și a fost amenințată de către concubinul ei, un bărbat de 46 de ani din Chelința, provocându-i leziuni corporale.
Al doilea caz s-a semnalat pe raza Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa. Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat sub influența băuturilor alcoolice își amenință soția, în Băița de sub Codru.
La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă și că în seara precedentă, bărbatul a și agresat-o fizic.
Polițiștii au emis ordine de protecție provizorii pe numele celor doi bărbați și au dispus să fie transportați la Spitalul de Psihiatrie Sighetul Marmației în vederea efectuării unor expertize psihiatrice.
În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Polițiștii de prevenire vă reamintesc măsurile pe care orice victimă a violenței în familie trebuie să le ia pentru a-și apăra viața și integritatea fizică și psihică.
Astfel:
– Dacă observi că relația cu partenerul de viață sau cu un alt membru al familiei se deteriorează și nu știi ce să faci, folosește aplicația Bright Sky, aici vei găsi informații utile care îți vor clarifica dacă ești sau nu victima violenței domestice;
– Iar dacă constați că ești victimă a violenței în familie sună la 112 – apel unic de urgență;
– Chiar dacă ești martor al actelor de violență domestică poți să vii în sprijinul victimei, apelând numărul unic de urgență 112.
– Dacă ești victimă mergi la cea mai apropiată secție de poliție, iar dacă ești martor încurajează victima să se adreseze poliției, poți salva o viață;
– Dacă ești victimă mergi la cea mai apropiată unitate sanitară pentru îngrijiri medicale, dacă e cazul, iar dacă ești martor rupe-ți din timpul tău și însoțește victima, suportul emoțional este foarte important pentru aceasta;
– De asemenea dacă ești victimă, solicită eliberarea certificatului medico-legal de la cel mai apropiat serviciu de medicină legală, dacă e cazul;
– Totodată contactează Serviciul Public de Asistență Socială sau D.G.A.S.P.C. pentru a te informa cu privire la serviciile gratuite de care poți beneficia;
– Solicită Judecătoriei emiterea unui ordin de protecție dacă viața și integritatea ta fizică sau psihică ori libertatea îți sunt puse în pericol;