ANAF va suspenda activitatea unei firme doar de la a doua abatere in 24 de luni si numai daca diferenta sumelor constatate depaseste 300 lei si 3% din valoarea inregistrata in casa de marcat, angajatii care refuza prezentarea sumelor putand fi amendati.
Guvernul a aprobat, miercuri, o orodonanta de urgenta care reglementeaza sanctiunile pe care le aplica inspectorii ANAF atunci cand constata diferente intre sumele existente la un operator economic si cele inregistrate in casa de marcat a acestuia.
Daca diferenta constatata de inspectorii fiscali este de pana 3% inclusiv, dar nu mai mult de 300 lei inclusiv din valoarea inregistrata in casa de marcat pana la ora controlului, fapta se sanctioneaza doar cu avertisment. Pentru diferente peste 3%, dar pana in 300 lei, se aplica amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei.
In cazul unei diferente intre 300 lei si 1.000 lei inclusiv, dar mai mica de 3% din valoarea inregistrata in casa de marcat, amenda este cuprinsa intre 10.000 lei si 15.000 lei. Daca diferenta este intre 300 lei si 1.000 lei inclusiv, dar peste 3% din valoarea inregistrata in casa de marcat, amenda va fi intre 15.000 lei si 20.000 lei si se va suspenda pentru 30 de zile activitatea operatorului economic pentru unitatea de vanzare la care s-a constatat contraventia, incepand cu cea de-a doua abatere constatata intr-un interval de doi ani, indiferent pentru care dintre situatii s-a constatat prima abatere.
Daca diferenta este mai mare de 1.000 lei, dar sub 3% inclusiv, amenda este intre 20.000 lei si 25.000 lei, fara aplicarea suspendarii activitatii, iar daca diferenta depaseste 1.000 lei si peste 3% din valoarea inregistrata in casa de marcat, sanctiunea este intre 20.000 si 30.000 lei, cu suspendarea pentru 30 de zile a activitatii, de la a doua abatere intr-un interval de 2 ani. Ministrul Finantelor, Eugen Tedorovici, a anuntat, miercuri, ca operatorii economici au posibilitatea achitarii amenzii si a unei sume egale cu de zece ori suma amenzii aplicate pentru ca sanctiunea suspendarii activitatii sa inceteze la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitarii la organul constatator.
Ordonanta prevede si o sanctiune corelativa pentru nerespectarea obligatiei angajatilor de a prezenta organelor de control sumele de bani aflate asupra lor, respectiv o amenda contraventionala intre 1.000-1.500 lei aplicata salariatului care refuza prezentarea sumelor de bani. La ora inceperii programului de lucru, banii personali detinuti de angajatii firmei care isi desfasoara activitatea in unitatea de vanzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, sunt inregistrati intr-un registru de bani personali, special intocmit in acest sens.
Orice suma de bani inregistrata in plus fata de suma inregistrata la ora inceperii programului de lucru nu reprezinta suma justificata prin registrul de bani personali. Modelul, continutul registrului de bani personali precum si procedura de inregistrare a acestuia la organul fiscal, se aproba prin ordin al ministrului Finantelor Publice.
La solicitarea organelor de control, atunci cand se afla in incinta unitatii de vanzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor in care isi desfasoara activitatea si in timpul programului de lucru, angajatii operatorului economic sunt obligati sa prezinte sumele de bani aflate asupra lor.
Sursa: Mediafax