Grila de calcul si alte prevederi incluse in ordonanta privind taxa auto – publicata in data de 23.01.2008. Textul integral al ordoantei de urgenta pe care guvernul urmeaza sa o voteze pana la sfarsitul lunii februarie. (Noua formula de calcul a taxei de mediu este prezentata in proiectul de Ordonanta de Urgenta la articolul 6)
Citeste mai jos textul integral:
Guvernul Romaniei
Ordonanta de urgenta privind taxa pe poluare pentru autovehicule
In scopul asigurarii protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului, in special in zonele urbane, si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, tinand cont de necesitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, avand in vedere faptul ca aceste masuri trebuie adoptate in regim de urgenta, pentru evitarea oricaror consecinte juridice negative ale situatiei actuale, in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutie, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art.1. Prezenta ordonanta de urgenta stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestioneaza de Administratia Fondului pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului.
Art.2 – In intelesul prezentei ordonante de urgenta, urmatoarele expresii se definesc dupa cum urmeaza:
1. autovehicul nou reprezinta orice autovehicul care nu a mai fost niciodata vandut anterior intr-un alt scop decat al revanzarii sau livrarii sale si care astfel nu a mai fost niciodata inmatriculat;
2. RNTR2 semnifica Reglementarile privind conditiile tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca vehiculele rutiere in vederea admiterii in circulatie pe drumurile publice din Romania, in conformitate cu prevederile Ordinului ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 3 – (1) Intra sub incidenta taxei, autovehiculele din categoriile M si N, asa cum sunt acestea definite in RNTR2.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin.(1):
a) autovehiculele apartinand misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si membrilor acestora, precum si altor organizatii si persoane straine cu statut diplomatic, care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei;
b) autoturismele echipate si destinate conducerii de catre persoanele cu handicap fizic grav si accentuat, asa cum sunt definite aceste persoane in Legea nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificarile si completarile ulterioare, si care poseda permis de conducere;
c) autovehiculele din categoria N, definite ca autovehicule speciale conform RNTR2, destinate prin constructie sa fie echipate cu dispozitive pentru efectuarea de lucrari industriale, lucrari de constructii, lucrari de drumuri si poduri, lucrari de salubrizare sau lucrari agricole si forestiere;
d) autovehiculele destinate a fi utilizate de fortele armate, fortele de securitate a statului, de politie, de jandarmerie, de politia de frontiera, de pompieri;
e) autovehiculele definite conform RNTR2, destinate serviciilor de ambulanta si medicina, autovehiculele speciale echipate corespunzator pentru acordarea ajutorului de urgenta, precum si autovehiculele speciale destinate seviciilor de descarcerare;
f) autovehiculele a caror caroserie sau al caror sasiu au fost inlocuite, cu conditia ca aceste autovehicule sa fi fost anterior inmatriculate pe teritoriul Romaniei.
(3) Exceptiile de la alin.(2) lit. b) se aplica numai pentru achizitionarea unui singur autoturism in decurs de 5 ani si atunci cand autoturismul este in proprietatea persoanei cu handicap.
(4) Dovada adaptarii sau echiparii speciale a autovehiculelor o reprezinta mentiunea acestui fapt de Regia Autonoma „Registrul Auto Roman” direct pe cartea de identitate a vehiculului.
(5) Autovehiculele dotate cu cutie de viteze care poate functiona in regim automat nu intra in categoria celor adaptate sau echipate special si nu sunt exceptate de la plata taxei.
(6) In categoria autovehiculelor prevazute la alin.(2) lit.e) se incadreaza numai acele autovehicule dotate cu echipamente speciale necesare efectuarii serviciilor de ambulanta si medicina si care sunt inscrise in evidenta statiilor de ambulanta, a serviciilor mobile de urgenta si de reanimare.
Art. 4 – Obligatia de plata a taxei intervine :
a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania;
b) la inregistrarea modificarii unui autovehicul in evidentele Directiei regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative;
c) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei scutiri la care se face referire la art.9.
Art. 5 – Taxa se plateste de catre persoana fizica sau persoana juridica in numele careia s-a depus cererea de inmatriculare a autovehiculului, denumite in continuare contribuabili.
Art. 6 – (1) Suma de plata reprezentand taxa se calculeaza, dupa cum urmeaza:
Suma de plata = A x B x (100-C),
100
unde:
A = cilindree (capacitatea cilindrica);
B = taxa specifica pe cilindree, prevazuta in coloana 3 din anexa nr.1 sau coloana 2 din anexa nr.2, dupa caz;
C = cota de reducere a taxei prevazuta in coloana 2 de la anexa nr.3.
(2) Cota de reducere este stabilita in functie de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnica si nivelul de dotare al autovehiculului, prevazute in normele metodologice.
(3) Vechimea autovehiculului rulat se calculeaza in functie de data primei inmatriculari a acestuia.
(4) Atunci cand persoana care solicita inmatricularea autovehiculului nu poate face dovada datei primei inmatriculari a autovehiculului, taxa se calculeaza pe baza elementelor aferente unui autovehicul similar cu o vechime de pana la 1 luna.
Art. 7- (1) Suma de plata reprezentand taxa se calculeaza in lei de unitatile trezoreriei statului din cadrul autoritatilor fiscale teritoriale in a caror evidenta contribuabilii sunt inregistrati ca platitori de impozite si taxe.
(2) Valoarea in lei a taxei se determina pe baza cursului de schimb valutar stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(3) Taxa se vireaza de catre contribuabili la bugetul Fondului pentru mediu, in lei, prin unitatile trezoreriei statului prevazute la art.7 alin.(1). Dovada platii acesteia va fi prezentata cu ocazia inmatricularii autovehiculului aflat intr-una din situatiile prevazute la art.4.
Art. 8 – (1) Atunci cand un autovehicul pentru care s-a platit taxa in Romania este ulterior exportat in afara teritoriului comunitar sau este transferat si inmatriculat pe teritoriul unui alt stat membru, se restituie valoarea reziduala a taxei in conformitate cu prevederile alin.(2).
(2) Valoarea reziduala a taxei reprezinta taxa calculata potrivit prevederilor art.6 pentru un autovehicul cu aceeasi capacitate cilindrica si norma de poluare, si cu o vechime determinata incepand cu data primei inmatriculari pana la data exportului sau a transferului intr-un alt stat membru.
(3) Restituirea se efectueaza la cererea contribuabilului, in baza urmatoarelor documente:
a) documentul care atesta ca solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului exportat sau transferat;
b) dovada radierii din circulatie a autovehiculului;
c) documentul care atesta faptul ca autovehiculul a fost transferat in alt stat membru sau declaratia vamala de export, dupa caz.
(4) Cererea se depune la autoritatile fiscale teritoriale in a caror evidenta contribuabilii sunt inregistrati ca platitori de impozite si taxe.
Art. 9 – (1) Sunt scutite de plata taxei autovehiculele, atunci cand sunt:
a) incadrate in categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale in vigoare;
b) acordate institutiilor de invatamant, sanatate si cultura, ministerelor, altor organe ale administratiei publice, structurilor patronale si sindicale reprezentative la nivel national, asociatiilor si fundatiilor de utilitate publica, de guverne straine, organisme internationale si organizatii nonprofit si de caritate, prin donatii sau finantate direct din imprumuturi nerambursabile, precum si din programe de cooperare stiintifica si tehnica;
c) confiscate sau intrate potrivit legii in proprietatea privata a statului si sunt acordate cu titlu gratuit in conformitate cu prevederile legale in vigoare;
d) destinate competitiilor sportive definite conform prevederilor legale in vigoare.
(2) Pentru autovehiculele cu motoare diesel echipate cu filtru de particule, cuantumul taxei se reduce cu 25%.
Art. 10 – (1) Suma reprezentand taxa poate fi contestata atunci cand persoana care urmeaza sa inmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat intr-o masura mai mare decat cea indicata de grila fixa prevazuta in anexa nr.3.
(2) Evaluarea nivelului de depreciere se va face pe baza elementelor avute in vedere la stabilirea cotei de reducere prevazute la art.6 alin.(2).
(3) In caz de contestare, caracteristicile autovehiculului rulat prevazute la alin. (2) se stabilesc, la cererea contribuabilului, prin expertiza tehnica efectuata contra cost de Regia Autonoma “Registrul Auto Roman”, pe baza procedurii prevazute de normele metodologice.
(4) Contestarea sumei de plata se realizeaza potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Tariful privind efectuarea expertizei tehnice se stabileste de Regia Autonoma “Registrul Auto Roman” in functie de operatiunile aferente expertizei si nu poate depasi costul acestora.
(6) Rezultatul expertizei tehnice se consemneaza intr-un document eliberat in acest sens de Regia Autonoma “Registrul Auto Roman”. Documentul va contine informatiile corespunzatoare fiecaruia dintre elementele prevazute la alin. (2) si cota de reducere care decurge din acestea.
(7) Documentul privind rezultatul expertizei tehnice eliberat de Regia Autonoma “Registrul Auto Roman”, se va prezenta de catre platitorul taxei, autoritatilor fiscale teritoriale in a caror evidenta acesta este inregistrat ca platitor de impozite si taxe.
(8) La primirea documentului prevazut la alin.(7), autoritatea fiscala competenta va proceda la recalcularea sumei de plata reprezentand taxa, care poate conduce la restituirea sau la plata diferentei de taxa fata de cea platita cu ocazia inmatricularii.
(9) Persoana nemultumita de raspunsul primit la contestatie se poate adresa instantelor de judecata competente, potrivit legii.
(10) In cazuri bine intemeiate, statul poate solicita efectuarea unei contraexpertize.
Art. 11 – Din sumele colectate potrivit prezentei ordonante de urgenta se finanteaza programe si proiecte pentru protectia mediului, dupa cum urmeaza:
a) a) programul de stimulare a innoirii parcului auto national ;
b) b) programul national de imbunatatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati;
c) c) proiecte de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana;
d) d) proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile : eoliana, geotermala, solara, biomasa, microhidrocentrale;
e) e) proiecte privind impadurirea terenurilor degradate sau defrisate;
f) f) proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural;
g) g) proiecte de realizare a pistelor pentru biciclisti.
Art. 12 – In termen de 90 de zile de la data publicarii prezentei ordonante de urgenta in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, impreuna cu Ministerul Economiei si Finantelor, vor elabora norme metodologice care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului.
Art. 13 – Anexele nr.1 – 3 fac parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 14 – (1) Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la 1 iulie 2008.
(2) Pe data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927/23.12.2003 cu modificarile si completarile ulterioare.
PRIM – MINISTRU,
Calin POPESCU – TARICEANU
Sursa: .