Cinci din zece copii pot avea o boala psihica, potrivit statisticilor din 2002 ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ceea ce nu inseamna neaparat schizofrenie, ci orice alta tulburare de dezvoltare, a declarat azi, 10 aprilie, in deschiderea Congresului Mondial de Psihiatrie, prof. dr. Iuliana Dobrescu de la Sectia Psihiatrie Pediatrica a Spitalului de Psihiatrie „Alexandru Obregia”.
„Dezvoltarea copilului inseamna multe arii care se pot modifica, spre exemplu perturbarea atentiei si tulburarea in dezvoltarea atentiei se poate intalni in tulburarea de spectru autist sau in ADHD. Din pacate, patologia pe care eu o tratez de 30 de ani s-a schimbat, schizofrenia a ramas tot 1%, depresia a crescut un pic, este 3-4%, date de epidemiologie in tara nu sunt foarte clare despre tulburarea de spectru autist si ADHD, dar eu pot spune ca daca acum treizeci de ani aveam 20 de copii cu autism infantil, din 2.000 cati erau internati in spitalul nostru, astazi am ajuns sa avem in jur de 200 de cazuri pe luna” a explicat medicul.
Iuliana Dobrescu a spus ca, daca pana in 1990 se consuma tuica si vin, dupa 1990 adolescentii au inceput sa consume heroina. „De patru ani incoace au inceput sa utilizeze asa numitele droguri usoare, marijuana, cocaina, care insa sunt foarte scumpe. Acum, in ultimul timp, folosesc etnobotanice, pentru ca sunt ieftine si legale. Aceste etnobotanice declanseaza psihoze, atacuri de panica, anxietate. Am avut cazuri care au fost in coma dupa cateva seminte din asa numita „trompeta ingerilor”, o planta care creste in fata blocurilor. Asa numitele etnobotanice sunt sarea de baie sau diferite plante asiatice. Consumul de etnobotanice provoaca psihoze” a detaliat specialista.
Prima cauza care duce la tulburari psihice, nu numai la copii, dar si la adulti, este cea genetica. „Genetic nu inseamna ereditar, inseamna alterarea genomului uman, principala cauza fiind metalele grele din apa, mancare si de unde mai sunt luate. Cele mai frecvente tulburari psihice la copii sunt tulburarea din spectrul autist, ADHD-ul, depresia la copii, tentativele de suicid care apar datorita starilor depresive reactive, presiunea scolara contribuind la declansarea unei depresii reactive”, a explicat prof. dr. Iuliana Dobrescu.
Sursa: Agerpres