Organizația Sanitas Maramureș, participă la protestul organizat de Federația Sanitas România. Deși condițiile meteo nu au fost prielnice, sindicaliștii maramureșeni s-au strâns într-un număr destul de mare, în fața prefecurii Maramureș, respectând măsurile sanitare și de distanțare socială, impuse la nivel național.
Vă reamintim că federaţia Sanitas a demarat marţi, 12 ianuarie 2021, o serie de acţiuni pentru susţinerea salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pe fondul apariţiei OUG nr. 226/2020, care prevede îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an.
Aceste pichetări şi mitinguri, au fost organizate în intervalul orar 12:00 – 13:00, de către organizaţiile Sanitas judeţene, în faţa prefecturilor din întreaga ţara, solicitându-se totodată şi convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi.
Se pare că sindicaliştii au mai anunţat că vor picheta şi sediile Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.
Acţiunile care vor mai fi organizate la nivel naţional de Federaţia Sanitas în perioada următoare vizează lansarea unei petiţii online pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială de la prevederile art. I din OUG nr. 226/2020, precum şi solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei create de apariţia OUG nr. 226/2020.
De asemenea, sindicaliştii vor redacta o scrisoare deschisă către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European prin care vor să atragă atenţia asupra faptului că „România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia”.