Festivalurile precum cel de la UNTOLD se vor ţine ori cu o mie de spectatori, ori cu un număr nelimitat, atâta timp cât toţi cei care vin au făcut vaccinul anti-COVID. Sunt condiţiile prevăzute de actuala lege. Organizatorii tot mai speră, însă, că guvernanţii îi vor lăsa să participe şi pe cei care pot prezenta un test negativ.
Astfel de scene ar putea avea loc din nou, în luna august, la Cluj-Napoca. Festivaluri precum cel de la Untold pot fi organizate şi fără limită de spectatori, însă doar dacă toţi prezintă dovada vaccinării.
Edi Chereji, director de comunicare UNTOLD: E un prim pas făcut spre redeschiderea pe care am așteptat-o și cred că în perioada următoare autoritățile vor analiza și în ce măsură ca cei nevaccinati, dar responsabili și dispuși să se testeze, să aibă acces la evenimente.
Nu este de ajuns doar o adeverință de vaccinare pentru că stadionul Cluj Arena să poată fi din nou plin de UNTOLD. Pentru moment, o altă regulă, chiar și pentru persoanele vaccinate, este că în tot perimetrul festivalului, să poarte masca de protecție.