Minerii de la exploatarea Colbu din Borsa si-au intrerupt protestele miercuri seara, dupa ce au stat aproximativ 15 ore blocati in subteran. Ei au acceptat sa iasa la suprafata numai dupa ce au primit asigurari ca problemele lor vor fi solutionate in perioada urmatoare.
Doi dintre ortaci au avut nevoie insa de spitalizare, in situatia cea mai grava fiind Grigore Timis. Acesta din urma a fost conectat la instalatia de oxigen dupa ce a avut probleme cu plamanii, fiind externat abia in cursul diminetii. Colegii sai au spus ca se asteptau sa aiba probleme dupa orele petrecute in subteran. ”Dupa 16 ani de mina, cand esti mancat de boli, apar si grijile. Plamanii te lasa”, a spus unul dintre grevisti.
Liderul sindicatului Nordmin, Tiberiu Mihali, a precizat ca cei peste 100 de mineri aflati in subteran au parasit galeriile dupa ce au aflat ca o comisie a ministerului economiei va discuta cu ei. Liderii sindicali au continuat sa protesteze, insa in fata conducerii Remin, cu care a avut negocieri pana dupa miezul noptii.
Liderul sindical de la mina Colbu, Stefan Ivascu, a declarat ca in urma discutiilor cu directorii de la Remin s-a stabilit ca activitatea de productie sa se desfasoare si pe parcursul lunii noimebrie. ”Conflictul s-a dezamorsat. Am stabilit sa ne continuam activitatea in mod normal si luna asta, iar in paralel, sindicate si administratie, sa actionam pe doua fronturi pe langa ministerul economiei ca sa pastram locurile de munca si in decembrie, pentru ca ar fi o tragedie ca oamenii sa fie concediati de sarbatori. In plus, am stabilit sa facem demersuri pentru prelungirea Ordonantei 8 ori sa incercam sa obtinem o alta pentru industria de neferoase, in care sa fie trecute conditiile de disponibilizare colectiva.”
Ortacii borseni au recurs la radicala actiune de protest dupa ce au aflat ca mina lor s-a inchis cu data de 1 noiembrie, urmand ca pana la sfarsitul anului in aceasta sa se efectueze doar lucrari de securizare. Ei au fost nemultumiti si pentru faptul ca nu au siguranta locului de munca, dar nici garantia ca isi vor primi platile compensatorii.
Protestatarii au cerut prelungirea termenului de aplicare al Ordonantei 8 privind disponibilizarile colective ori adoptarea unui act normativ special pentru mineri in care sa se prevada posibilitatea acordarii de plati compensatorii si dupa 1 ianuarie 2007.
Sursa: Meda Muntean