La jumătatea lunii iulie, OSCE a publicat un raport despre cum au reacționat țările ce fac parte din organizație, până în acel moment, de la declanșarea pandemiei de coronavirus.
Organismul a analizat, sub mai multe aspecte, modul în care guvernele celor 57 de țări, câte fac parte din această instituție inter-guvernamentală, au acționat asupra securității și apărării drepturilor cetățenilor lor. Despre România, raportul are și părți de laudă, în care țara noastră este printre puținele care au anunțat diferitele organisme internaționale că instituie starea de urgență și starea de alertă, prin care s-au restrâns drepturile omului, dar și multe altele critice.
Documentul specialiștilor în drepturile omului a confirmat ceea ce atât CCR, cât și Avocatul Poporului, au constatat, alături de milioane de români: guvernul Ludovic Orban A ÎNCĂLCAT drepturile omului prin interdicțiile și măsurile luate împotriva propriului popor. Așa cum și Cătălin Raiu, expertul OSCE din România pe drepturi religioase, remarca, prin deciziile luate de PNL se instituie ”renașterea unui nou tip de discriminare, mult mai subtilă și care disociază între ceea ce se consideră a fi un comportament teologic bun (ex: ceremonii religioase fără atingerea/sărutarea obiectelor sfinte), respectiv unul rău (ex. folosirea linguriței unice la împărtășanie)”.
Modul în care executivul liberal a interferat și a reglementat felul în care omul să își manifeste un drept fundamental, cel religios, este nu doar condamnabil, ci și de nepermis. Deciziile luate de miniștri au afectat atât credincioșii, cât și clericii, provocând precedente periculoase, mai ales într-un stat care își spune democrat.
Totodată, clivajele între ortodocși și ceilalți au devenit și mai mari și alunecoase, primii devenind ”izvorâtori” de viruși și purtători și răspânditori ai lor. Deși România este stat majoritar ortodox, s-a ajuns în situația în care ortodocșii să devină ”minoritari” și identificați ca singurii vinovați de creșterea numărului de infectări, totul din cauza deciziilor luate de guvern. În loc să restricționeze viața religioasă în acord cu standardele internaționale, statul român a făcut încropeli ad-hoc asupra micro-managementului slujbelor religioase, a răscolit fiecare gest liturgic întrebându-se cam pe unde s-ar ascunde virusul și finalmente a emis recomandări în sensul articulării unei noi teologii, de data această bună și modernă, nu precară și medievală: evitarea linguriței unice la împărtășanie.
În plus, Cătălin Raiu remarcă și că ”Statul în schimb a răbufnit ieșind din matca de neutralitate religioasă impusă de lege și comportându-se ca o organizație privată aflată temporar și în mod nefericit la putere, a privit cu dezgust expertiza națională și internațională pe domeniu și a ales să facă ceea ce îi este cel mai nenatural, adică teologie. Asumându-și un anumit discurs teologic sau țintind doar anumite practici liturgice pe care le găsim doar la anumite Biserici, statul a arătat că nu nu-și asumă guvernarea întregii societăți, cel puțin în termenii raționali și democratici ai modernității, ci doar reglementarea anumitor segmente într-o logică ce amintește mai degrabă de corporatismul medieval.
Episodul pandemiei a reconfirmat faptul că statul nu are politici predictibile în domeniul libertății religioase. Poate că și de aceea, Biserica trăiește cu frica pierderii sprijinului statului și cu mentalitatea unei cetăți asediate. Mai mult decât atât, însăși cultura libertății religioase în cancelariile eparhiale este una destul de precară. Biserica nu riscă mai mult în a însufleți o cultură a libertății religioase și pentru că, de partea cealaltă, la nivel de administrație centrală sau locală, fie nu identifică un partener de dialog care să propună politici publice concrete în acest sens, fie libertatea religioasă este echivalată strict cu dimensiunea ei negativă drept e-liberare de sub autoritatea religioasă.
Guvernul României a discriminat și continuă să discrimineze ortodocșii, a instigat și instigă la ură, atât împotriva credincioșilor, cât și a clericilor, prin declarațiile pe care miniștrii le fac, precum și prin deciziile luate.
Totodată, Biserica Ortodoxă Română, prin Patriarhul Daniel, prin deciziile Cancelariei Sfântului Sinod, a arătat că este un partener al actelor normative instituite pentru sănătatea și apărarea românilor, și nu un adversar, așa cum proferau diferite voci din societatea civilă, inclusiv din lumea politică și a celor care se numesc ”influenceri”.
Biserica a suplinit, în timpul stării de urgență, acolo unde a fost nevoie, și, din nefericire, în multe locuri a fost nevoie, neputința statului, indiferența lui, precum și neatenția guvernului. Solidaritatea a fost cuvântul care definește, mai ales, în ultimele aproape 6 luni, tot ceea ce fac preoții ortodocși.
– Servicii de creare site web
