Întâmplare la limita realului pentru un pacient de 77 de ani din Baia Sprie. Alexandru Sălăjan a lucrat o viață întreagă ca miner de subteran, iar anii petrecuți în mină și-au spus cuvântul în forma cea mai dură: silicoză.
Conștiincios s-a vaccinat cu ambele de doze de vaccin anti COVID-19, dar de două zile nu se simte prea bine.
„De aproape o lună am făcut a doua tură de vaccin, dar mă doare de două zile în spate. Nu am febră, dar mă doare și cred că este silicoza care își face de cap”, spune bătrânul.
S-a dus la medicul de familie pentru un consult, dar aici a crezut că îi pică cerul în cap. A fost refuzat la modul cel mai dur de către cea care trebuia să-i acorde asistență medicală.
„Doamna doctor L.M. a ieșit pe hol și a urlat la mine să vin cu testul COVID negativ că nu mă primește la consult. Păi unde să-mi fac eu test COVID? Nu medicul de familie îmi face?”, întreabă bătrânul. neputincios.
Doi dintre vecinii bătrânului l-au luat cu mașina și l-au adus în Baia Mare pentru un test antigen – test rapid- pentru ca mai apoi bătrânul să beneficieze de asistență medicală de specialitate.