Pacienții care se internează în spital, puși să semneze că nu dau mită. Managerul spitalului a luat această decizie şi a redactat un formular special.
Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, a printat luni prima declarație de neoferire a mitei. Totodată, prin semnarea acesteia, pacientul se angajează să sesizeze conducerea unității spitalicești în cazul în care i se cer bani. Aceste formulare tipizate vor fi date fiecărui pacient care se internează în spital.
Mita în unitățile medicale este un drum cu două sensuri. Sunt medici care pretind, dar și pacienți care insistă să bage un plic în buzunarul doctorului. Pentru a stopa acest fenomen, managerul Lazany a venit cu o idee mai aparte. Acesta, împreună cu conducerea, a redactat un formular care să fie dat pacienților spitalului la internare, scrie Bistriţeanul.
În acesta, li se aduc la cunoștință taxele care trebuie plătite, pe baza legii. Iar a doua parte a formularului prezintă o declarație prin care pacientul „promite” să nu ofere mită și să sesizeze conducerea spitalului dacă cineva îi solicită bani în plus.
„Schimbarea începe prin noi! Prin fiecare dintre noi! Ieri, Comitetul Director și Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Bistrița au aprobat formularul de informare/conștientizare a pacienților care urmează a fi primit și completat la internare. Formularul are ca scop informarea/conștientizarea pacienților de plățile legale pe care au obligația de a le achita pe perioada internării și declararea de către aceștia că nu vor oferi plăți suplimentare personalului medical sau altor categorii de angajați din spital, și urmează a fi implementat în cursul lunii Octombrie.”, a scris Gabriel Lazany pe pagina sa de Facebook.