În Maramureș încă se investește în restaurarea obiectivelor culturale care apoi vor fi redate maramureșenilor. Un exemplu demn de urmat este și „Palatul Culturii” din Sighetu Marmației, fostă reședință episcopală, reabilitat cu bani europeni, nu mai puțin de 4,5 milioane de euro.
Clădirea va fi redată circuitului cultural în luna iulie a acestui an.
Palatul cuprinde o sală cu cabine pentru translatori, săli de expoziție și un muzeu, unde se vor organiza activități în parteneriat cu alte instituții. Primele obiecte de artă care vor fi expuse la inaugurarea din această vară vor fi cărți vechi, primul iconostas din capela palatului, iar o sală va fi dedicată istoriei imobilului, cuprinzând tâmplărie veche, teracotă, poze și filmări din timpul lucrărilor.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Primăria Sighetu Marmației și a costat 4,5 milioane euro din fonduri europene.
Palatul, care se află pe lista monumentelor istorice, datează de la începutul secolului XX și a fost prima construcție din Imperiul Austro-Ungar la care s-a folosit beton armat.