22 din cei 35 de alesi ai judetului Maramures au dat unda vrede proiectului care prevede reabilitarea Palatului Administrativ al judetului Maramures.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 48 de milioane de lei, din care contribuția Județului Maramureș ar fi de aproximativ 10 milioane de lei. Din finanțarea pe care ar trebui să o suporte Consiliul Județean Maramureș, 774.300,22 lei reprezintă contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, iar 9.184.789,76 lei sunt cheltuielile neeligibile ale proiectului, inclusiv T.V.A. aferent.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că proiectul tehnic a fost transmis de proiectant doar în cursul zilei de 3 octombrie, iar aparatul propriu al CJ Maramureș a muncit foarte mult pentru ca proiectul să intre la aprobare în ședința din 4 octombrie .
”Vreau să mulțumesc aparatului propriu care începând de ieri, de când a primit această documentație din partea proiectantului a muncit toata seara, toată noaptea, inclusiv azi-dimineață pentru a verifica acești indicatori tehnico-economici pentru a avea aceste două proiecte, astăzi, pe ordinea de zi. Este un obiectiv important al județului, un simbol al administrației județene, unde atât Prefectura, cât și Consiliul Județean Maramureș își desfășoară activitatea. Vorbim despre o clădire care nu a fost practic reabilitată niciodată cu adevărat și care are nevoie de aceste intervenții deoarece este un centru al administrației județene care trebuie îmbunătățit, păstrând însă caracteristicile actuale ale clădirii. În 18 mai 2016 a fost aprobată, prin hotărâre de Consiliu Județean, Strategia de dezvoltare durabilă a județului Maramureș pentru perioada 2014 – 2020. În acest document a fost cuprins portofoliul de proiecte prioritare ale Consiliului Județean Maramureș, aici fiind inclusă și reabilitarea Palatului Administrativ”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Cladirea se afla in administrarea judetului Maramures , iar in cadrul acesteia isi desfaoara activitatea atat aparatul de specialitate al consiliului judetean cat si personalul din alte institutii. Prioiectul de reabilitare prevede implementarea de solutii moderne de constructii si instalatii care sa ridice semnificativ gradul de izolare termica al cladirii , respectiv sa reduca consumurile de energie electrica si termica.
Cladirea re o suprafat de peste 14.000 metri patrati , iar lucrarilear urma sa se intinda pe o durata de 24 de luni