O bună parte dintre antreprenorii maramureșeni își doresc să beneficieze de avantajele echipamentelor moderne, în speță de panourile solare. În consecință, reprezentanții itDepot au realizat o analiză de piață în privința interesului antreprenorilor și producătorilor din județul Maramureș pentru a instala mai multe panouri solare.
Această acțiune are loc la nivel național în cadrul proiectului guvernamental intitulat ”Casa Verde”, instaurat anul trecut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Românii pot primi finanțare prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) dacă doresc modernizarea sistemelor clasice de alimentare cu energie regenerabilă.
Proiectul guvernamental are un buget total de aprox. 95.000.000 de lei, fondurile fiind disponibile atât pentru persoane juridice, cât și pentru persoane fizice. Astfel, din totalul de 80.000.000 de lei propuși pentru persoanele juridice, în jur de 2.000.000 lei au fost distribuiți locuitorilor din Maramureș.
Experții itDepot susțin faptul că panourile solare devin din ce în ce mai populare în rândul românilor, întrucât numărul căutărilor pe internet a crescut cu până la 6% în ultimul trimestru.