Papa Francisc a declarat duminică că recentele valuri de căldură cu care s-au confruntat multe părţi ale lumii şi inundaţiile din ţări precum Coreea de Sud au arătat că este nevoie de acţiuni mai urgente pentru a combate schimbările climatice, informează Reuters, relatează Agerpres.
„Vă rog, îmi reînnoiesc apelul către liderii mondiali de a face ceva mai concret pentru a limita emisiile poluante”, a declarat Francisc după rugăciunea „Angelus”, în faţa celor circa 20.000 de credincioşi strânşi în Piaţa Sfântul Petru.
„Este o provocare urgentă, nu poate fi amânată, priveşte pe toată lumea. Haideţi să protejăm casa noastră comună”, a adăugat papa.
În trecut Francisc a cerut lumii să renunţe rapid la combustibili fosili şi a făcut din protecţia mediului o piatră de temelie a pontificatului său.
De asemenea, papa şi-a exprimat solidaritatea faţă de cei care au avut de suferit din cauza crizei climatice şi faţă de cei care îi ajută.