Papa Francisc a dezvăluit într-un nou interviu, că, după ce a fost ales în 2013, a semnat o scrisoare de demisie care va fi folosită dacă, într-o zi, probleme grave şi permanente de sănătate îi vor face imposibilă îndeplinirea sarcinilor sale.
Francisc, care a împlinit sâmbătă 86 de ani şi pare să fie sănătos, cu excepţia unei afecţiuni la genunchi, a făcut aceste declaraţii într-un interviu pentru ziarul spaniol ABC.
Francisc a spus că i-a dat scrisoarea secretarului de stat al Vaticanului de atunci, cardinalul Tarcisio Bertone, care a servit şi sub papa emerit Benedict al XVI-lea. Bertone a rămas în această funcţie timp de aproximativ şase luni după ce Francics a fost ales, la 13 martie 2013.
Papa Francisc: ”Mi-am semnat deja demisia”
„Mi-am semnat deja demisia. Tarcisio Bertone era secretar de stat. Am semnat-o şi i-am spus: ‘În cazul în care nu mai pot, din motive medicale sau orice altceva, iată demisia mea'”, a spus Francisc.
„O ai. Nu ştiu cui cardinalul Bertone i-a dat-o, dar i-am dat-o când era secretar de stat”, a spus Francisc, adăugând că dezvăluie acest lucru pentru prima dată în public.
Într-un interviu pentru Reuters în iulie, Francisc a respins informaţiile că demisia sa era iminentă şi şi-a repetat poziţia deseori declarată că ar putea demisiona într-o zi dacă sănătatea precară îl împiedică să conducă Biserica – ceva care fusese aproape de neconceput înainte de Benedict al XVI-lea (95 de ani), care a demisionat în 2013. A fost prima demisie papală în şase secole.