Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 25 septembrie 2024

Ciclu de cateheze. Duhul şi Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus, speranţa noastră. 7. Isus a fost condus de Duhul în pustiu. Duhul Sfânt, aliatul nostru în lupta împotriva duhului răului

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Imediat după botezul său în Iordan, Isus „a fost condus de Duhul în pustiu ca să fie ispitit de diavol” (Mt 4,1) – aşa spune Evanghelia lui Matei. Iniţiativa nu este a satanei, ci a lui Dumnezeu. Mergând în pustiu, Isus ascultă de o inspiraţie a Duhului Sfânt, nu cade într-o cursă a duşmanului, nu! Odată depăşită încercarea, el – este scris – s-a întors în Galileea „cu puterea Duhului Sfânt” (Lc 4,14).

În pustiu, Isus s-a eliberat de satana şi acum poate elibera de satana. Este ceea ce evangheliştii scot în evidenţă cu numeroasele istorii de eliberare de obsesii. Isus le spune opozanţilor săi: „Dacă eu scot diavolii cu Duhul lui Dumnezeu, împărăţia lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat la voi” (Mt 12,27).

Astăzi asistăm la un fenomen straniu cu privire la diavol. La un anumit nivel cultural, se consideră că pur şi simplu el nu există. Ar fi un simbol al inconştientului colectiv, sau al alienării, aşadar o metaforă. Dar „cea mai mare viclenie a diavolului este să facă să se creadă că el nu există”, aşa cum a scris cineva (Charles Baudelaire). Este viclean: el ne face să credem că nu există şi astfel domină totul. Este şmecher. Şi totuşi lumea noastră tehnologică şi secularizată este plină de vrăjitori, de ocultism, spiritism, astrologi, vânzători de vrăji şi de amulete, şi din păcate de adevărate secte satanice. Alungat de la uşă, diavolul s-a întors, s-ar spune, pe fereastră. Alungat de credinţă, se întoarce cu superstiţia. Şi dacă tu eşti superstiţios, în mod inconştient dialoghezi cu diavolul. Cu diavolul nu se dialoghează.

Dovada cea mai puternică a existenţei satanei nu este în păcătoşi sau în obsesii, ci în sfinţi! „Şi cum aşa, părinte?”. Da, este adevărat că diavolul este prezent şi activ în anumite forme extreme şi „inumane” de rău şi de răutate pe care le vedem în jurul nostru. Însă, pe această cale este practic imposibil să se ajungă, în fiecare din cazuri, la certitudinea că este vorba chiar de el, dat fiind că nu putem cunoaşte cu precizie unde ajunge acţiunea sa şi începe propriul nostru rău. Pentru aceasta Biserica este destul de prudentă şi riguroasă în exercitarea exorcismului, spre deosebire de ceea ce se întâmplă, din păcate, în anumite filme!

În viaţa sfinţilor, chiar acolo, diavolul este constrâns să iasă la suprafaţă, să se pună „împotriva luminii”. Care mai mult care mai puţin, toţi sfinţii, toţi marii credincioşi, mărturisesc despre lupta lor cu această realitate întunecată, şi nu se poate presupune în mod onest că toţi erau înşelaţi sau simple victime ale prejudecăţilor din timpul lor.

Bătălia împotriva duhului răului se câştigă aşa cum a câştigat-o Isus în pustiu: cu loviturile cuvântului lui Dumnezeu. Vedeţi că Isus nu dialoghează cu diavolul, niciodată nu a dialogat cu diavolul. Ori îl alungă, ori îl condamnă, dar niciodată nu dialoghează. Şi în pustiu nu răspunde cu cuvântul său, ci cu cuvântul lui Dumnezeu. Fraţilor, surorilor, niciodată nu se dialoghează cu diavolul! Atunci când vine cu ispitele: „Dar ar fi frumos acest lucru, ar fi frumos acel lucru”, opreşte-te! Înalţă inima ta la Domnul, roag-o pe Sfânta Fecioară Maria şi alungă-l, aşa cum ne-a învăţat Isus să-l alungăm. Sfântul Petru sugerează şi un alt mijloc, de care Isus nu avea nevoie, dar noi avem nevoie, vigilenţa: „Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită” (1Pt 5,8). Şi Sfântul Paul ne spune: „Nu daţi ocazie diavolului” (Ef 4,27).

După ce Cristos, pe cruce, a înfrânt pentru totdeauna puterea „principelui acestei lumi” (In 12,31), diavolul – spunea un Părinte al Bisericii – „este legat, ca un câine de lanţ; nu poate să muşte pe nimeni, decât pe acela care, sfidând pericolul, se apropie de el… Poate să latre, poate să solicite, dar nu poate să muşte, decât pe cel care vrea asta” (Sf. Cezar din Arles, Discursuri 121, 6: CC 103, pag. 507). Dacă tu eşti un maimuţoi şi mergi la diavol şi spui: „Ah, ce faci?”, te ruinează. Diavolul? La distanţă! Cu diavolul nu se dialoghează. Trebuie alungat. Distanţă. Şi noi toţi, toţi, avem experienţă despre modul în care diavolul se apropie cu vreo ispită, asupra celor zece porunci. Atunci când noi simţim asta, fermi, distanţă! Să nu ne apropiem de câinele legat de lanţ.

De exemplu, tehnologia modernă, în afară de atâtea resurse pozitive care trebuie apreciate, oferă şi nenumărate mijloace pentru „a da ocazie diavolului”, şi mulţi cad. Să ne gândim la pornografia din reţea, în spatele căreia există o piaţă foarte înfloritoare, ştim cu toţii asta. Este diavolul care lucrează, acolo. Este acesta un fenomen destul de răspândit, de care creştinii trebuie însă să se ferească bine şi pe care trebuie să-l respingă cu forţă. Pentru că orice telefon celular are acces la această brutalitate, la acest limbaj al diavolului: pornografia din reţea.

Conştiinţa acţiunii diavolului în istorie nu trebuie să ne descurajeze. Gândirea finală trebuie să fie, şi în acest caz, de încredere şi de siguranţă: „Sunt cu Domnul, pleacă de aici”. Cristos l-a învins pe diavol şi ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt pentru a face victoria sa victoria noastră. Însăşi acţiunea duşmanului se poate întoarce în folosul nostru, dacă noi cu ajutorul lui Dumnezeu o facem să folosească pentru purificarea noastră. De aceea să cerem Duhului Sfânt, cu cuvintele din imnul Veni Creator:

„Alungă grabnic pe duşman,
să fie pace între noi.
Condu-ne sigur la liman,
Feriţi de-al relelor puhoi”.

Fiţi atenţi, că diavolul este şmecher. Dar noi, creştinii, cu harul lui Dumnezeu, suntem mai şmecheri decât el. Mulţumesc.

________

APEL

Sunt îndurerat de ştirile care vin din Liban, unde în ultimele zile bombardamente intense au provocat multe victime şi distrugeri. Doresc că toată comunitatea internaţională să facă orice efort pentru a opri această escaladare teribilă. Este inacceptabil! Exprim apropierea mea de poporul libanez, care deja a suferit prea mult în trecutul recent. Şi să ne rugăm pentru toate popoarele care suferă din cauza războiului: să nu uităm martirizata Ucraina, Myanmarul, Palestina, Israelul, Sudanul, toată popoare martirizate. Să ne rugăm pentru pace.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu