În discursul său de dinaintea rugăciunii Angelus de duminică, 11 august, Papa Francisc ne-a îndemnat să ascultăm cu adevărat glasul lui Dumnezeu mai degrabă decât să căutăm la Domnul o confirmare a propriilor idei.
„Fraților și surorilor, credința și rugăciunea, când sunt adevărate, deschid mintea și inima, nu le închid”, a spus Sfântul Părinte. Vorbind de la fereastra Palatului Apostolic al Vaticanului, Pontiful ne-a îndemnat să ne întrebăm: „În viața mea de credință, sunt capabil să fac cu adevărat tăcere în mine și să stau în ascultarea lui Dumnezeu? Sunt dispus să primesc glasul Său dincolo de schemele mele și învingând și fricile mele, cu ajutorul Său?”. Mai jos alocuțiunea papală, după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, duminică frumoasă!
Astăzi Evanghelia de la Liturghie (Ioan 6,41-51) ne vorbește despre reacția iudeilor la afirmația lui Isus, care spune: Eu „am coborât din cer” (Ioan 6,38). Se scandalizează. Murmură între ei: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?” (Ioan 6,42). Și astfel murmură. Să fim atenți la ceea ce spun ei. Sunt convinși că Isus nu poate să vină din cer, pentru este fiu al unui tâmplar și pentru că mama Sa și rudele Sale sunt oameni obișnuiți, persoane cunoscute, normale, ca atâtea altele. „Cum ar putea Dumnezeu să se manifeste în mod așa de obișnuit?”, spun ei. Sunt blocați, în credința lor, de preconcepția față de originile Sale și blocați și de prezumție, de aceea, nu au nimic de învățat de la El.
Preconcepțiile și prezumția, cât rău ne fac! Împiedică un dialog sincer, o apropiere între frați: fiți atenți la preconcepții și la prezumție! Au schemele lor rigide și nu este loc în inima lor pentru ceea ce nu intră acolo, pentru ceea ce nu pot să catalogheze și să arhiveze în rafturile prăfuite ale siguranțelor lor. Și acest lucru este adevărat: de atâtea ori siguranțele noastre sunt închise, prăfuite, ca vechile cărți. Și totuși sunt persoane care respectă legea, dau pomeni, respectă posturile și timpurile de rugăciune. Mai mult, Cristos a făcut deja diferite minuni (cf. Ioan 2,1-11; 4,43-54; 5,1-9; 6,1-25). Cum de toate acestea nu îi ajută să îl recunoască în El pe Mesia? Pentru ce nu îi ajută? Pentru că îndeplinesc practicile lor religioase nu atât pentru a sta în ascultarea Domnului, cât mai ales pentru a găsi în ele o confirmare la ceea ce gândesc ei. Sunt închiși la cuvântul Domnului și caută o confirmare pentru propriile gânduri.
O demonstrează faptul că nu se preocupă nici măcar să îi ceară lui Isus o explicație: se limitează să murmure între ei împotriva Lui (cf. Ioan 6,41), parcă pentru a se asigura reciproc de ceea ce sunt convinși, și se închid, sunt închiși într-o fortăreață de nepătruns. Și astfel nu reușesc să creadă. Închiderea inimii: cât de rău face, cât de rău face! Să dăm atenție la toate acestea, pentru că uneori ni se poate întâmpla același lucru și nouă, în viața noastră și în rugăciunea noastră: adică ni se poate întâmpla ca în loc să stăm cu adevărat în ascultarea a ceea ce Domnul are să ne spună, căutăm de la El și de la ceilalți o confirmare la ceea ce gândim noi, o confirmare la convingerile noastre, la judecățile noastre, care sunt pre-judecăți. Dar acest mod de a ne adresa lui Dumnezeu nu ne ajută să îl întâlnim pe Dumnezeu, să îl întâlnim cu adevărat, nici să ne deschidem la darul luminii Sale și al harului, pentru a crește în bine, pentru a face voința Sa și pentru a depăși închiderile și dificultățile.
Fraților și surorilor, credința și rugăciunea, când sunt adevărate, deschid mintea și inima, nu le închid. Când tu găsești o persoană care în minte, în rugăciune este închisă, acea credință și acea rugăciune nu sunt adevărate. Așadar, să ne întrebăm: în viața mea de credință, sunt capabil să fac cu adevărat tăcere în mine și să stau în ascultarea lui Dumnezeu? Sunt dispus să primesc glasul Său dincolo de schemele mele și învingând și fricile mele, cu ajutorul Său? Maria să ne ajute să ascultăm cu credință glasul Domnului și să facem cu curaj voința Sa.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Am amintit, în aceste zile, aniversarea bombardamentului atomic din orașele Hiroshima și Nagasaki. În timp ce continuăm să încredințăm Domnului victimele acelor evenimente și ale tuturor războaielor, să reînnoim rugăciunea noastră intensă pentru pace, în special pentru martirizata Ucraina, Orientul Mijlociu, Palestina, Israel, Sudan și Myanmar. Amintesc astăzi sărbătoarea Sfintei Clara: adresez un gând afectuos tuturor clariselor și îndeosebi celor de la Vallegloria, de care mă leagă o prietenie frumoasă.
Să ne rugăm și pentru victimele tragicului accident aviatic petrecut în Brazilia. Și vă salut pe voi toți, romani și pelerini din Italia și din atâtea țări, îndeosebi grupul elevilor din Seminarul Mic din Bergamo, veniți pe jos din Assisi, într-un pelerinaj de câteva zile de drum. Ați obosit? Nu? Bine. Sunteți buni! Urez tuturor o duminică frumoasă. Precum și vouă, tineri ai Neprihănitei: duminică frumoasă! Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine: și voi brazilienilor, acolo, pe care îi văd bine. Tuturor, mulțumesc! Poftă bună și la revedere!
– Servicii de creare site web
