Luni, 18 mai, la ora locală 7, papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro, la mormântul sfântului Ioan Paul al II-lea, cu prilejul centenarului naşterii pontifului polonez.
Printre concelebranţi s-au aflat: cardinalul Angelo Comastri, vicarul general al papei Francisc pentru Statul Cetăţii Vaticanului; cardinalul polonez Konrad Krajewski, elemozinierul apostolic; mons. Piero Marini, maestru al celebrărilor liturgice timp de 18 ani, sub pontificatul lui Ioan Paul al II-lea şi arhiepiscopul polonez Jan Romeo Pawłowski, şeful secţiei a treia a Secretariatului de Stat, care se ocupă de personalul diplomatic al Sfântului Scaun.
La începutul celebrării euharistice, papa Francisc s-a rugat pentru ca Dumnezeu plin îndurare, care l-a chemat pe sfântul Ioan Paul al II-lea să călăuzească întreaga Biserică, să ne deschidă inimile cu încredere spre harul mântuitor al lui Cristos, unicul Salvator al omului.
Domnul îşi iubeşte poporul, şi-a vizitat poporul: acum o sută de ani, el a chemat un om pentru a conduce Biserica – a spus papa Francisc în omilie, indicând trei trăsături care l-au caracterizat pe Ioan Paul al II-lea: rugăciunea, apropierea de oameni şi iubirea dreptăţii.
Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost un om al lui Dumnezeu pentru că s-a rugat mult: a petrecut mult timp de rugăciune. El ştia că prima îndatorire a episcopului este să se roage.
Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost apropiat de oameni. El a călătorit în întreaga lume pentru a-şi căuta poporul. Iar apropierea este una dintre trăsăturile lui Dumnezeu: Dumnezeu este aproape de oameni, această apropiere devenind şi mai intensă prin Isus. Un păstor autentic este aproape de oameni, altfel el este doar un administrator. Ioan Paul al II-lea ne-a dat exemplul acestei apropieri: faţă de adulţi şi faţă de copii; faţă de cei apropiaţi şi faţă de cei îndepărtaţi.
Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost un iubitor de dreptate, al dreptăţii sociale, al dreptăţii popoarelor, al acelei dreptăţi depline care îndepărtează războaiele, motiv pentru care vorbea despre milostivire, deoarece nu există dreptate fără milostivire, dreptatea şi milostivirea merg împreună. El s-a implicat mult pentru ca oamenii să înţeleagă Milostivirea divină, în special prin devoţiunea faţă de sfânta Faustina.
Să ne rugăm astăzi – a spus pontiful în încheierea omiliei – pentru dobândirea harului rugăciunii, al apropierii şi al dreptăţii.
Amintim că, din data de 19 mai a.c., odată cu reluarea în Italia şi în alte ţări a celebrărilor euharistice cu participarea credincioşilor, încetează transmiterea în streaming a Sfintei Liturghii de dimineaţă, celebrată de pontif în capela Casei „Sf. Marta”, din Vatican. Papa Francisc speră ca poporul lui Dumnezeu să se întoarcă la familiaritatea comunitară cu Domnul prin participarea la sacramente, respectând regulile stabilite în vederea sănătăţii tuturor.