„Uneori da, când trebuie să iau o decizie, îmi spun: «Dacă fac asta aşa…?». Este un pic de frică de a greşi, nu?! Şi frica în acest caz mă ajută, pentru că mă face să cântăresc bine deciziile de luat, cum să fac asta şi tot restul. Nu frica mă doboară, nu, nu… Este un sentiment care mă face atent: frica este ca o mamă care te avertizează”.
Noi faţete ale umanităţii papei, pe care lumea a învăţat pe larg s-o cunoască în aceşti aproape zece ani de pontificat, se evidenţiază în colocviul lung al Papei Francisc cu Salvo Noé, psiholog şi psihoterapeut, pentru cartea „La paura come dono” [„Frica drept dar”] (Edizioni San Paolo).
Colocviu senin
Noé l-a întâlnit pe pontif la „Sfânta Marta”, unde Francisc locuieşte şi unde, în afara uşii de la apartamentul său, este atârnată pancarta pe care scrie Interzisă plângerea, din titlul unei precedente cărţi best-seller a aceluiaşi psiholog. „Într-una din multele întâlniri – relatează autorul, la introducerea interviului – am exprimat Sfântului Părinte dorinţa de a scrie o carte despre frici, cerându-i dacă ar vrea să-mi dea contribuţia sa. Ca de obicei răspunsul a fost pozitiv şi astfel, într-o după-amiază de ianuarie, înzestrat cu un reportofon, a pus câteva întrebări la care pontiful a răspuns cu obişnuita sa voce calmă şi asiguratoare. Şi el mi-a adresat câteva întrebări despre frică şi astfel dialogul nostru a devenit unul plin de idei de reflecţie”.
Dialogul cu papa care deschide volumul, în apariţie la 25 ianuarie, explorează gândurile, senzaţiile şi emoţiile celui care de la 13 martie 2013 este conducător al Bisericii universale (începând de la teama iniţială devenită apoi „linişte” în ziua conclavului) şi analizează teme de strictă actualitate eclezială, cum sunt formarea în seminarii, „pervertirile” ipocriziei, mondenităţii, carierismului, primirea dată persoanelor homosexuale şi migranţilor, prevenirea abuzurilor clerului introducând eventual parcursuri psihologice în seminarii.
Abuzuri, psihologie şi seminarii
Tocmai cu privire la acest ultim punct, Papa Francisc reafirmă – cum a făcut deja în alte ocazii – că „atunci când se întreprinde un itinerar vocaţional, este necesar de evaluat în mod integral modul de a trăi, aspectul psihologic, relaţiile interpersonale ale celui care vrea să întreprindă drumul intrând în seminar”. „Este mai bine a pierde o vocaţie decât a risca primind un candidat nesigur”, afirmă el. Pentru papa este „foarte utilă” propunerea de a introduce psihologia în interiorul seminariilor: „Tot ceea ce s-a întâmplat, abuzurile sexuale ale clerului asupra minorilor a scos în evidenţă în mod dramatic această problemă… Trebuie să ne dăm seama înainte de hirotonirea sacerdotală dacă există înclinaţii spre abuz. Şi acest lucru îl poate face un profesionist ca tine care a studiat şi pentru asta. Dacă nu sunt recunoscute aceste probleme pot avea efecte devastatoare”.
„Seminarul nu este un refugiu pentru atâtea limitări pe care le putem avea, nici nu este un refugiu de lipsuri psihologice”, afirmă tot Papa Francisc. „Parcursul trebuie să ducă la formarea de preoţi şi consacraţi maturi, experţi în umanitate şi proximitate, şi nu de funcţionari ai sacrului. Oamenii au nevoie să întâlnească martori ai credinţei cu care să se poată confrunta şi primi sprijin şi apropiere bună, umană”.
Persoanele homosexuale
În colocviu se opreşte şi asupra temei persoanelor homosexuale: „Dumnezeu este Tată şi nu renegă pe niciunul dintre fiii săi”, spune papa. „Şi stilul lui Dumnezeu este apropiere, milostivire şi duioşie. Nu judecată şi marginalizare. Dumnezeu se apropie cu iubire de fiecare dintre fiii săi, de toţi şi de fiecare dintre ei. Inima sa este deschisă tuturor şi fiecăruia. El este Tată. Iubirea nu dezbină, ci uneşte”.
Migranţii folosiţi pentru a provoca frică
La tema primirii, papa aminteşte şi problema îndrăgită de el a migranţilor care adesea – spune el – sunt folosiţi ca stratagemă „pentru a provoca frică poporului, pentru a face să se creadă că problemele noastre se nasc din asta”. În schimb problemele noastre „se nasc din lipsă de valori înalte, din modul dezorganizat de a trăi în casele noastre şi în oraşele noastre, din golul de credinţă care ne îndepărtează pe unii de alţii şi nu ne permite fraternitatea”.
Un stil care respectă ambientul
Pe aceeaşi urmă, Papa Francisc reafirmă invitaţia la „adoptarea unui stil de viaţă care respectă ambientul pentru a salvgarda patrimoniul creaţiei şi pentru a proteja viaţa celui care locuieşte planeta”. „Pământul nostru este bolnav”, denunţă el, „este maltratat şi jefuit” şi este consecinţa „unui mod de a trăi dominat de egoism şi cultură a rebutului şi ne-a pus în faţa unei alternative: a continua pe drumul parcurs până acum sau a întreprinde un drum nou”. Este nevoie de o „convertire ecologică”, o „schimbare a direcţiei”, Remarcă papa Francisc, „omul să-şi asume responsabilitatea unei angajări pentru îngrijirea casei comune”.
Frica excesivă, o atitudine anti-creştină
Îndelung Francisc şi Noé reflectă asupra conceptului de frică, temă centrală a cărţii. „Frica excesivă este o atitudine care ne face rău, ne slăbeşte, ne micşorează, ne paralizează. Aşa încât o persoană sclavă a fricii nu se mişcă, nu ştie ce să facă: este temătoare, concentrată pe ea însăşi aşteptând ca să se întâmple ceva urât. Aşadar frica duce la o atitudine care paralizează”, afirmă papa. „Frica excesivă, de fapt, nu este o atitudine creştină, ci este o atitudine, putem spune, a unui suflet încarcerat, fără libertate, care nu are libertate de a privi înainte, de a crea ceva, de a face bine”.
Ipocrizia în Biserică este detestabilă
Nu este creştină nici ipocrizia, mai adaugă papa. „Este frica de adevăr”, explică el, şi Biserica nu este scutită de asta. „Ipocrizia se teme de adevăr. Se preferă mai degrabă să se prefacă decât să fie ei înşişi. Este ca şi cum şi-ar juca sufletul. Prefăcătoria elimină curajul de a spune deschis adevărul şi astfel se sustrage cu uşurinţă de la obligaţia de a-l spune mereu, oriunde şi în pofida a orice”. „Există multe situaţii în care se întâmplă asta: se ascunde în locul de muncă, unde se încearcă să se apară prieteni cu colegii în timp ce competiţia duce la lovirea lor pe la spate; în politică nu este neobişnuit să se găsească ipocriţi care trăiesc o dedublare între public şi privat”. Totuşi, subliniază papa, „este deosebit de detestabilă ipocrizia în Biserică. Din păcate există şi sunt atâţia creştini şi slujitori ipocriţi. Nu ar trebui să uităm niciodată cuvintele Domnului: «Vorba voastră să fie da, da, nu, nu». Ceea ce este mai mult vine de la cel rău”.
Alegerea la conclav
De la reflecţii se trece la amintiri şi memoria se întoarce la ziua alegerii, la acel mod „primitor şi simplu” al papei de a se prezenta lumii, cum spune Noé, care „a cucerit inimile atâtora”. „Nu mă aşteptam să fiu ales, dar nu am pierdut niciodată pacea. Luasem cu mine o valijoară mică, fiind foarte convins că mă voi întoarce la Buenos Aires, pentru Duminica Floriilor. Lăsasem acolo omiliile pregătite. În schimb am rămas la Roma”, explică Jorge Mario Bergoglio. Îl aminteşte pe cardinalul Claudio Hummes, recomandarea sa de a nu-i uita pe săraci, precum şi asigurarea: „Nu te îngrijora, aşa face Duhul Sfânt”, în faţa expresiei surprinse a papei nou-ales. „Am simţit o pace şi o linişte, şi în alegerile decisive, de exemplu eu nu am voit să îmbrac nimic, numai haina albă. Şi pantofii nu am voit să-i încalţ. Pantofii îi aveam deja şi voiam să fiu pur şi simplu normal. Apoi am ieşit şi am spus bună seara”.
A umbla pe stradă
Papa Francisc încă o dată mărturiseşte nostalgia sa de a putea umbla pe străzi ca în Argentina, întâlnind oameni, vorbind cu ei şi împărtăşind relatări, dificultăţi şi înclinaţii: „Trebuie să respect protocoalele de siguranţă. Aici le este frică să nu mi se întâmple ceva”. Este o altă frică, în acest caz, însă, justificată. „Primele dăţi, abia ales, am încercat să fac câteva ieşiri fără a anunţa, şi am creat probleme serioase persoanelor care lucrează pentru a garanta siguranţa mea”, revelează papa.
Alegerea de a trăi la „Sfânta Marta”
Cu privire la alegerea de a trăi la „Sfânta Marta”, unde pontiful mănâncă într-o sufragerie comună şi împărtăşeşte masa cu alte persoane, Noé întreabă dacă această decizie a fost influenţată de vreun tip de frică. „Da”, răspunde papa Francisc, „am ales să trăiesc la Casa Sfânta Marta, şi nu în istoricul apartament papal în Palatul Apostolic, pentru că, aşa cum tu poţi să înţelegi, eu am nevoie să întâlnesc persoane, să vorbesc şi aici mă simt mai liber. Acolo mă simţeam blindat şi asta îmi provoca frică. Fiecare dintre noi trebuie să se cunoască pentru a găsi soluţiile cele mai bune la propria durere. Când, imediat ce am fost ales, m-au dus la Palatul Apostolic, am văzut un dormitor foarte mare, o baie mare şi un efect de restrângere. Camere mari dar intrare mică, unde pot să intre numai foarte puţini colaboratori. Atunci m-am gândit: răbdare dacă nu pot să ies să mă plimb în afara Vaticanului, dar măcar vreau să văd persoane. Iată pentru ce am ales Casa Sfânta Marta. Voiam să stric acest obicei al papei izolat. Aici iau cafeaua de la aparat, mănânc la masă cu alţii, celebrez Liturghia în fiecare zi şi glumesc cu gărzile elveţiene. La etajul meu există mereu unul din gărzile elveţiene. Într-o zi i-am oferit o gustare, nu voia s-o accepte spunându-mi că are ordin al comandantului. Eu am răspuns: «Eu sunt comandantul!»”.
Apropierea este adevăratul antidot la frică
De altfel, „apropierea de persoane, faptul de a ne putea confrunta, de a face lucru împreună este adevăratul antidot la frică”, evidenţiază papa Francisc. „De multe ori, izolarea, faptul de a se simţi greşiţi, de a avea probleme şi de a nu găsi ajutor, poate determina crize care se transformă în inconveniente mentale. Munca mea este plină de persoane care se simt singure şi teribil de departe de «casă». Singurătatea este adevăratul rău al societăţii noastre. Toţi conectaţi cu telefoanele, dar deconectaţi cu realitatea”.
Mondenitatea, pervertire în Biserică
În sfârşit, Papa Francisc asigură cu privire la viitor: „Isus este mereu alături de noi”. Îi incită pe credincioşi „să trăiască cu iubire, să ştim să ne încredinţăm Tatălui”. Şi lansează încă o dată un apel tuturor preoţilor să arate „milostivire, curaj şi uşi deschise”. „Astăzi – spune el – cea mai mare pervertire în Biserică este aceea a preoţilor căţărători şi mondenitatea. Mondenitatea care duce la vanitate, la prepotenţă, la orgoliu. Mondenitatea ucide, aşa cum am spus odată, un preot monden este un păgân clericalizat. Credincioşii au nevoie să vadă că noi suntem ca ei, că avem aceleaşi frici şi aceeaşi voinţă de a trăi în harul lui Dumnezeu. A se apropia de credincioşi şi de necredincioşi şi a vorbi cu inimă deschisă. Asta trebuie să facă toţi”.
– Servicii de creare site web
