Papa Francisc s-a întors luni, 6 decembrie a.c., din cea de-a 35-a călătorie apostolică – în Cipru şi Grecia – cu desfăşurare între 4 şi 6 decembrie. La revenirea la Roma, pontiful a mers mai întâi la bazilica papală Santa Maria Maggiore, unde s-a recules în rugăciune în faţa icoanei Maicii Domnului intitulată „Salus Populi Romani”.
La întoarcerea din călătorie, în timpul zborului, pontiful a avut un dialog cu jurnaliştii. Au fost atinse diferite teme: s-a vorbit despre migranţi, despre fraternitatea cu ortodocşii şi despre demisia arhiepiscopului de Paris, Michel Aupetit, victimă a „pălăvrăgelii”. Vă prezentăm o parte din această conferința de presă.
Interpelat de jurnalistul Costandinos Tsindas (de la CYBC) despre consideraţiile cu privire la dialogul interreligios – făcute de pontif atât în Cipru cât şi în Grecia – despre faptul că şi-a cerut scuze pentru diviziunile dintre creştini – papa Francisc a răspuns: „Da, vă mulţumesc pentru întrebare. Mi-am cerut scuze, mi-am cerut scuze în faţa arhiepiscopului Ieronymus, a fratelui meu Ieronymus; mi-am cerut scuze pentru toate diviziunile care există între creştini, dar mai ales (pentru) cele pe care le-am provocat noi, catolicii. Am vrut, de asemenea, să-mi cer scuze pentru faptul că, în timpul războiului pentru Independenţă – Ieronymus mi-a semnalat acest lucru – unii catolici s-au aliat cu guvernele europene pentru a împiedica independenţa Greciei. Pe de altă parte, în insulele greceşti, catolicii din acele ţinuturi au susţinut independenţa, au participat chiar la război, unii şi-au dat viaţa pentru ţara lor. Dar centrul să-i spunem astfel – era în acel moment de partea Europei… Nu ştiu ce guvern de acolo …. Şi, de asemenea, să ne cerem scuze pentru scandalul divizării, cel puţin pentru ceea ce reprezintă vina noastră. Spiritul de autosuficienţă – amuţim când auzim că trebuie să ne cerem iertare – mă face să mă gândesc mereu că Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ierte, niciodată, niciodată… Noi suntem cei care obosim să cerem iertare, iar când nu-i cerem iertare lui Dumnezeu, cu greu vom cere iertare fraţilor şi surorilor noastre. Este mai greu să ceri iertare de la un frate decât de la Dumnezeu, pentru că ştim că El spune: „Da, mergi, eşti iertat”. În schimb, la fraţi… există ruşine şi umilinţă… Dar în lumea de azi avem nevoie de atitudinea de umilinţă, avem nevoie să ne cerem scuze. Se întâmplă atâtea lucruri în lume, atâtea vieţi pierdute, atâtea războaie… Cum se face că nu ne cerem scuze? (…)” „Şi, de asemenea, o ultimă scuză – aceasta mi-a venit din inimă – o scuză pentru scandalul dramei migranţilor, pentru scandalul atâtor vieţi înecate în mare… şi aşa mai departe” – a mai spus pontiful.
În ceea ce priveşte aspectul sinodal, papa Francisc a pus accentul pe necesitatea de a ne asculta unii pe alţii şi de a merge înainte împreună. „Acesta este sensul sinodalităţii: Bisericile voastre ortodoxe, chiar şi Bisericile catolice de rit oriental, au păstrat acest lucru. Pe de altă parte, Biserica de rit latin uitase de Sinod, iar sfântul Paul al VI-lea a fost cel care a restabilit calea sinodală acum 54, 56 de ani. Şi facem un parcurs pentru a intra în obişnuinţa sinodalităţii, (în obişnuinţa) de a merge împreună” – a evidenţiat papa Francisc.
Referindu-se la documentul Uniunii Europene cu privire la Crăciun, pontiful l-a definit „un anacronism”, spunând că – de-a lungul istoriei – multe dictaturi au încercat să facă acest lucru. „Este o modă a unui secularism diluat, apă distilată… Dar este ceva care nu a funcţionat în istorie” – a mai spus pontiful, subliniind totodată că „Uniunea Europeană trebuie să-şi însuşească idealurile părinţilor fondatori, care au fost idealuri de unitate, de măreţie, având grijă să nu facă loc colonizării ideologice”, deoarece „acest lucru ar putea sfârşi prin a diviza ţările, putând duce la eşecul Uniunii Europene”. „Uniunea Europeană trebuie să respecte fiecare ţară aşa cum este structurată în interiorul său. O varietate de ţări, fără a dori o uniformizare. Nu cred că va face acest lucru, nu aceasta a fost intenţia însă, atenţie, pentru că uneori se vine cu astfel de proiecte şi apoi nu ştiu cum să facă… nu ştiu, îmi vine în minte… . Nu, fiecare ţară are specificul său, însă fiecare ţară este deschisă către celelalte. Uniunea Europeană: suveranitatea sa, suveranitatea fraţilor într-o unitate care respectă specificul fiecărei ţări. Şi, atenţie, să nu se devină vehicul de colonizare ideologică. Din acest motiv, acea chestiune legată de Crăciun este un anacronism” – a mai spus papa Francisc.
O altă jurnalistă, Iliana Magra (de la Kathimerini), adresându-se papei Francisc a spus: „Sfinte Părinte, vă mulţumim pentru vizita dumneavoastră în Grecia. Aţi vorbit la Palatul prezidenţial din Atena despre faptul că democraţia este în retragere, în special în Europa. Ce le-aţi spune acelor lideri care pretind că sunt creştini devotaţi, dar care, în acelaşi timp, promovează valori şi politici nedemocratice? ”
Papa Francisc a răspuns: „Democraţia este o comoară, o comoară a civilizaţiei, şi trebuie să fie preţuită, trebuie să fie păzită. Şi nu doar păzită de o entitate superioară, ci păzită chiar în rândul ţărilor; [trebuie] să păzim democraţia altora.
Văd două pericole pentru democraţia de astăzi: unul este cel al populismului, care există ici şi acolo şi care începe să-şi arate unghiile. Mă gândesc la un mare populism al secolului trecut, nazismul; a fost un populism care, apărând valorile naţionale, aşa cum se spunea, a reuşit să anihileze viaţa democratică, chiar viaţa însăşi, prin moartea oamenilor, devenind o dictatură sângeroasă. Astăzi voi spune, pentru că aţi întrebat despre guvernele de dreapta, să fim atenţi ca guvernele, nu spun de dreapta sau de stânga, spun altceva, să fim atenţi ca guvernele să nu alunece pe acest drum al populismului, al aşa-ziselor ‚populisme’ politice, care nu au nimic de-a face cu popularismele, care sunt exprimarea liberă a popoarelor, care se manifestă prin identitatea lor, prin folclorul lor, prin valorile şi arta lor… Una este populismul şi altceva este popularismul (…). Pe de altă parte, democraţia este slăbită, [ea] intră pe o cale în care, încetul cu încetul [slăbeşte] atunci când valorile naţionale sunt sacrificate, diluate spre – hai să folosesc un cuvânt urât pentru că nu găsesc altul – spre ‘imperiu’, un fel de guvernare supranaţională, iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit.” (…)
Jurnalistul Manuel Schwarz (DPA) a pornit de la premisa că fenomenul migrației nu este doar o problematică a regiunii mediteraneene, fiind vorba și de alte regiuni ale Europei, precum Europa de est, unde au apărut sârmele ghimpate. Întrebat despre așteptările cu privire la Polonia, la Rusia, la Germania, cu noul său guvern, pontiful a răspuns: „Acum este la modă să faci ziduri sau sârmă ghimpată sau chiar sârmă cu ‚concertinas’, spaniolii știu ce înseamnă asta (n.n… Concertina este un tip de sârmă ghimpată în formă de bobine mari care pot fi întinse ca o concertină). Este un mod comun de a face, pentru a împiedica accesul. Primul lucru pe care l-aș spune este: gândiți-vă la momentul în care voi erați migranți și nu vă lăsau să intrați (în alte țări). Erați voi cei care voiați să fugiți din țara voastră, iar acum sunteți voi cei care vreți să construiți ziduri (…) Cei care construiesc ziduri pierd simțul istoriei, al propriei lor istorii, din vremea când ei erau sclavi ai unei alte țări. Cei care construiesc ziduri au această experiență, cel puțin o mare parte dintre acestea: experiența de a fi fost sclavi. Mi-ați putea spune: ‚Dar guvernele au datoria de a guverna, și dacă vine un val atât de mare de migranți, nu se poate guverna’.
Este comun modul acesta de a face pentru a împiedica accesul. Primul lucru pe care l-aș spune este: gândiți-vă la momentul în care ați fost migrant și nu v-au lăsat să intrați. Voi ați fost cei care ați vrut să fugiți din țara voastră, iar acum voi sunteți cei care vreți să construiți ziduri. (…) Cei care construiesc ziduri pierd simțul istoriei, al propriei lor istorii, din vremea când erau sclavi ai unei alte țări. Cei care construiesc ziduri au această experiență, cel puțin o mare parte din ea: aceea de a fi fost sclavi. Mi-ați putea spune: dar guvernele au datoria de a guverna. Iar dacă vine un astfel de val de migranți, nu se poate guverna.
Voi spune următorul lucru: fiecare guvern trebuie să spună clar: ‚Pot primi acest număr’…. Pentru că guvernanții știu câți migranți pot primi. Este dreptul lor. Acest lucru este adevărat. Dar acești migranți trebuie să fie primiți, însoțiți, promovați și integrați. Dacă un guvern nu poate primi mai mult de un anumit număr, trebuie să intre în dialog cu alte țări, fiecare țară în parte trebuind să se îngrijească. De aceea, Uniunea Europeană este importantă. Pentru că poate crea armonie între toate guvernele în ceea ce privește distribuirea migranților. Gândiți-vă la Cipru sau la Grecia. Sau chiar la Lampedusa (insula italiană din Sicilia). Migranții sosesc și nu există o armonie între toate țările pentru a-i trimite aici, sau acolo, sau dincolo. Această armonie generală lipsește. Repet ultimul cuvânt pe care l-am spus: ‚integrat’. Integrat. Pentru că, dacă nu integrezi migrantul, acesta va avea o cetățenie asemenea unui ghetou. Nu știu dacă am spus acest lucru în avion, altă dată. Exemplul care m-a impresionat cel mai mult este tragedia de la Zaventem. Tinerii care au generat acea catastrofă la aeroport erau belgieni, dar copii de migranți ghetoizați și neintegrați. Dacă nu integrezi un migrant prin educație, prin muncă, prin îngrijire, riști să ai o gherilă, care apoi face astfel de fapte. Nu este ușor să primim migranți, să rezolvăm problema migranților, dar dacă nu rezolvăm problema migranților riscăm scufundarea civilizației, în prezent, în Europa, așa cum stau lucrurile … civilizația noastră… . Nu doar naufragii în Marea Mediterană, ci naufragiul civilizației noastre. (…) Pentru mine, un model de integrare, de primire, a fost Suedia, care a primit migranți latino-americani care fugeau de dictaturi (chilieni, argentinieni, brazilieni, uruguayeni) și i-a integrat. Astăzi, la Atena, am fost la un colegiu. Am privit și i-am spus traducătorului: ‚Dar aici este o salată de culturi’. Toate sunt amestecate împreună. (…) El a răspuns: ‚Acesta este viitorul Greciei. Integrare. Creștere prin integrare. Este important acest lucru. Dar mai există o altă dramă pe care vreau să o subliniez. Aceasta se întâmplă atunci când migranții, înainte de a ajunge la destinație, cad în mâinile traficanților care le iau toți banii pe care îi au și apoi îi transportă cu bărcile.
Când sunt trimiși înapoi, cad din nou pe mâna acestor traficanți. La Departamentul pentru Migranți există filme care arată ce se întâmplă, locurile unde ajung acești migranți atunci când sunt trimiși înapoi. De aceea, nu putem doar să-i primim și să-i abandonăm succesiv, ci trebuie să-i însoțim, să-i promovăm pe deplin; dacă trimit un migrant înapoi, trebuie să-l însoțesc, să-l promovez și să-l integrez în țara sa, nu să-l las pe coasta libiană. Aceasta este cruzime. Dacă doriți mai multe informații, adresați-vă Departamentului pentru Migranți, care deține aceste filme. Există, de asemenea, un film realizat de „Open arms” care prezintă această realitate. Este dureros. Și riscăm scufundarea civilizației. Riscăm civilizația.”
– Servicii de creare site web
