După cuvintele de învăţătură privind mediul în care a trăit sfântul Iosif, rolul pe care l-a avut în istoria mântuirii şi faptul că a fost drept şi soţ al Mariei, papa Francisc a continuat parcursul de reflecţie cu privire la tatăl purtător de grijă al lui Isus, alegând să analizeze un alt aspect important al figurii sale: tăcerea.
„Evangheliile” – a explicat pontiful – „nu consemnează niciun cuvânt al lui Iosif din Nazaret.” (…) „Iosif, prin tăcerea sa, ne îndeamnă să facem loc prezenţei Cuvântului făcut trup, a lui Isus.”
„Tăcerea lui Iosif nu este muţenie” – a continuat – „este o tăcere plină de ascultare, o tăcere lucrătoare, o tăcere care pune în evidenţă marea sa interioritate.”
Papa Francisc a reliefat că Isus, care a crescut la această „şcoală” din Nazaret, cu exemplul zilnic al Mariei şi al lui Iosif, caută spaţii de linişte în zilele sale (cf Mt 14,23) şi-i îndeamnă şi pe ucenicii săi să aibă o astfel de experienţă: „Veniţi deoparte, într-un loc retras şi odihniţi-vă puţin” (cf Mt 14,23).
„Ce frumos ar fi dacă fiecare dintre noi, după exemplul sfântului Iosif, ar reuşi să recupereze această dimensiune contemplativă a vieţii deschisă larg tocmai de tăcere” – a spus papa Francisc, adăugând că „nu este uşor”, deoarece „tăcerea ne sperie puţin”, solicitându-ne „să pătrundem în noi înşine şi să ne întâlnim cu partea cea mai adevărată din noi”. „Filozoful Pascal a observat că toată nefericirea oamenilor provine dintr-un singur lucru: faptul că nu știu să stea liniștiți într-o cameră”.
„Dragi fraţi şi surori” – a spus papa Francisc – „să învăţăm de la sfântul Iosif să cultivăm spaţii de tăcere, în care să apară un alt Cuvânt: cel al Duhului Sfânt care locuieşte în noi. Nu este uşor să recunoaştem această Voce, care se confundă de foarte multe ori cu miile de voci ale grijilor, tentaţiilor, dorinţelor şi speranţelor care sălăşluiesc în noi; însă fără acest antrenament care vine tocmai din practica tăcerii, şi vorbirea noastră se poate îmbolnăvi. În loc să permită adevărului să strălucească, aceasta poate deveni o armă periculoasă. Căci cuvintele noastre pot deveni linguşire, lăudăroşenie, minciună, defăimare, calomnie. De fapt, aşa cum ne aminteşte Cartea lui Sirah, limba ucide mai mult decât sabia (cf 28, 18). Isus a spus în mod clar: oricine vorbeşte de rău pe fratele sau pe sora sa, oricine îl calomniază pe aproapele său, este un ucigaş (cf. Mt 5,21-22).”
Papa Francisc a spus că trebuie să învăţăm de la sfântul Iosif să cultivăm tăcerea – acel spaţiu de interioritate de fiecare zi, în care îi dăm Duhului Sfânt posibilitatea de a ne regenera, de a ne consola, de a ne corecta. „Iar beneficiul adus inimilor noastre va îndrepta şi limbajul nostru, cuvintele noastre şi, mai ales, alegerile noastre” – a continuat, explicând că, de fapt, Iosif a îmbinat tăcerea cu acţiunea, împlinind ceea ce Isus a spus o dată ucenicilor săi: „Nu cel care spune Doamne, Doamne va intra în împărăţia cerurilor, ci cel care face voia Tatălui meu care este în ceruri” (Mt 7,21).
Ca şi catehezele precedente, şi această cateheză s-a încheiat cu o rugăciune către sfântul Iosif:
„Sfinte Iosif, om al tăcerii,
tu care în Evanghelie nu ai rostit nici un cuvânt,
învaţă-ne să ne abţinem de la cuvintele deşarte,
să redescoperim valoarea cuvintelor care edifică, încurajează, consolează şi sprijină.
Fii alături de cei care suferă din cauza cuvintelor care dor,
precum calomnia şi defăimarea,
şi ajută-ne să punem mereu cuvintele în acord cu faptele. Amin.”
– Servicii de creare site web
