”Să ne ridicăm ochii la cer, pentru că cine îl adoră pe Dumnezeu cu inima sinceră îl iubește și pe aproapele. Fraternitatea ne face să ne deschidem față de Tatăl tuturor și să vedem în celălalt un frate sau o soră”, spune papa Francisc în mesajul video transmis participanților la masa rotundă organizată la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, cu ocazia marcării în 4 februarie 2022 a celei de-a doua ediții anuale a Zilei Internaționale a Fraternității, pe tema ”Sub același cer”.
Înființată în 2020 printr-o rezoluție a Organizației Națiunilor Unite, Ziua Internațională a Fraternității Umane este marcată anual în 4 februarie, dată în care papa Francisc și marele imam Ahmed Al-Tayyeb au semnat la Abu Dhabi ”Documentul privind fraternitatea umană pentru pacea mondială și coexistența comună”. La masa rotundă de la Dubai au luat parte, printre alții, șeicul Mohammed bin Zayed, președintele Înaltului Comitet pentru Fraternitatea Umană, și cardinalul Miguel Angel Ayuso Guixot, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios.
Fiind una din ”valorile fundamentale și universale”, spune papa în mesajul său, fraternitatea ar trebui să fie la baza relațiilor dintre popoare, astfel încât cei care suferă sau sunt dezavantajați să nu se simtă excluși sau uitați, ci primiți și susținuți ca parte a unicei familii umane. Suntem frați”. De aceea, ”împărtășind împreună simțăminte de frățietate unii față de alții, trebuie să ne facem cu toții promotorii unei culturi a păcii care să încurajeze dezvoltarea sustenabilă, toleranța, incluziunea, înțelegerea reciprocă și solidaritatea”.
În continuarea mesajului, papa Francisc preia tema generală a acestei Zile internaționale, ”Sub același cer”, și propune câteva modalități concrete de exprimare a fraternității.
Papa Francisc: ”Cu toții trăim sub același cer, independent de unde și de cum trăim, de culoarea pielii, religie, grup social, sex, etate, condiții de sănătate și economice. Suntem cu toții diferiți și totuși egali, iar această perioadă a pandemiei ne-a arătat-o. O spun încă o dată: nu ne putem salva singuri, nu ne putem salva singuri!
Trăim cu toții sub același cer și, în numele lui Dumnezeu, noi, creaturile sale, trebuie să ne recunoaștem unii pe alții ca frați și surori. Ca oameni de credință, aparținând diverselor tradiții religioase, avem un rol de desfășurat. Care este acest rol? Să-i ajutăm pe frații noștri și surorile noastre să-și înalțe privirea și rugăciunea la cer. Să ne ridicăm ochii la cer, pentru că cine îl adoră pe Dumnezeu cu inima sinceră îl iubește și pe aproapele. Fraternitatea ne face să ne deschidem față de Tatăl tuturor și să vedem în celălalt un frate, o soră, ne face să împărtășim viața, să ne susținem unii pe alții, să-i iubim și să-i cunoaștem pe ceilalți.
Trăim toți sub același cer. Astăzi este timpul potrivit pentru a merge împreună, a nu lăsa pe mâine sau pentru un viitor care nu știm dacă va fi. Astăzi este timpul potrivit pentru a merge împreună oameni care cred și toate persoanele de bunăvoință, împreună. Este o zi prielnică pentru a da mâna unul cu celălalt, pentru a sărbători unitatea noastră în diversitate – unitate, nu uniformitate, unitate în diversitate – pentru a spune comunităților și societăților în care trăim că a venit timpul fraternității. Cu toții împreună, pentru că este fundamental să fim solidari unul cu celălalt. De aceea, astăzi, repet că nu este timpul indiferenței: ori suntem frați, ori totul se prăbușește. Aceasta nu este o simplă expresie literară din tragedii, nu, este adevărul. Ori suntem frați, ori totul se năruie: o vedem în micile războaie, în acest Al Treilea Război Mondial pe bucăți, cum se distrug popoarele, cum copiii nu au de mâncare, cum scade educația… Este o distrugere. Ori suntem frați, ori totul se dărâmă.
Nu este timpul uitării. În fiecare zi trebuie să ne amintim de ceea ce Dumnezeu i-a spus odinioară lui Abraham: că, ridicându-și privirea la stelele cerului, avea să vadă făgăduința unei descendențe, adică noi (cf. Întâlnirea Interreligioasă de la Ur, 6 martie 2021). O promisiune care s-a realizat, așadar, și în timpul vieții noastre: o fraternitate amplă și luminoasă ca stelele cerului!”.
Desigur, a recunoscut papa revenind la realitatea de fiecare zi, ”parcursul fraternității este lung, este un parcurs greu, dar este ancora de salvare pentru umanitate. La numeroasele semnale de amenințare, la timpurile întunecoase, la logica conflictului să răspundem cu semnul fraternității care, primindu-l pe celălalt și respectându-i identitatea, îl îndeamnă la un drum comun. Nu egali, nu, dar frați, fiecare cu personalitatea sa, cu specificul său”.
La finalul mesajului, papa a mulțumit ”tuturor celor care lucrează din convingerea că se poate trăi în armonie și pace, conștienți de necesitatea unei lumi mai fraterne, pentru că suntem cu toții creaturile lui Dumnezeu, frați și surori”. De asemenea, pontiful i-a încurajat pe toți să se angajeze pentru cauza păcii și pentru a răspunde la problemele și necazurile concrete ale celor din urmă, săraci și lipsiți de apărare. Pășind împreună pe același drum ”pentru a fi de o manieră concretă artizani de pace și dreptate, în armonia diferențelor și respectând identitatea fiecăruia”, a fost îndemnul papei, ”să mergem mai departe împreună, frați și surori, pe calea fraternității”.
vaticannews.va