Papa Francisc a efectuat weekend-ul trecut prima vizită oficială a unui suveran pontif în Irlanda, în ultimii 39 de ani. În discursul ținut sâmbătă la Castelul Dublin, în fața premierului Leo Varadkar – primul premier gay al unei țări catolice – și a audienței, Papa a declarat că împărtăşeşte sentimentele de „suferinţă şi ruşine” provocate de eşecul responsabililor din cadrul Bisericii de a trata în mod „adecvat” cazurile de abuz sexual comise împotriva minorilor de preoţi catolici.
Papa Francisc le-a recomandat, duminică, părinților să apeleze la tratamente psihiatrice în cazul în care descoperă ”tendințe homosexuale” la copiii lor.
Suveranul pontif a făcut declarația într-o conferință de presă, la plecarea din Irlanda, țară pe care a vizitat-o în weekendul trecut. Un jurnalist l-a întrebat pe Papa Francisc ce le-ar spune părinților ai căror copii au „orientări homosexuale”. „Mai întâi le-aș zice să se roage, să nu condamne, să comunice, să își înțeleagă fiul sau fiica”, a spus suveranul Pontif, potrivit Le Monde.
„Dacă începe (să se manifeste) în copilărie, psihiatria poate face multe lucruri ca să descopere cum stau lucrurile. Altceva este dacă se manifestă după 20 de ani. Nu spun că tăcerea este soluția. A ignora tendințele homosexuale ale unui fiu sau ale unei fiice reprezintă o lipsă de spirit patern sau matern”, a mai spus suveranul.