Planurile ca Papa Francisc să se întâlnească la Ierusalim în iunie cu patriarhul ortodox rus Kirill, care a sprijinit războiul Rusiei în Ucraina, au fost suspendate, a declarat papa unui ziar din Argentina, potrivit Reuters.
Reuters a scris pe 11 aprilie că Vaticanul ia în considerare prelungirea călătoriei papei în Liban în perioada 12-13 iunie cu o zi, astfel încât să se poată întâlni cu Kirill, pe 14 iunie, la Ierusalim.
Papa a declarat într-un interviu pentru La Nacion că regretă că planul a trebuit „suspendat”, deoarece diplomații de la Vatican au sfătuit că o astfel de întâlnire „ar putea crea multă confuzie în acest moment”.
Ar fi fost doar a doua întâlnire cu patriarhul rus. În Cuba, în 2016, a fost prima întâlnire dintre un papă și un lider al Bisericii Ortodoxe Ruse de la Marea Schismă care a împărțit creștinismul în ramuri orientale și vestice în 1054.
Patriarhul rus Kirill a susținut invadarea Ucrainei de către Rusia, o poziție care a divizat Biserica Ortodoxă din întreaga lume și a declanșat o revoltă internă despre care teologii și academicienii spun că este fără precedent.
Papa a criticat de mai multe ori Rusia și pe președintele Vladimir Putin din cauza războiului, folosind termeni precum agresiune și invazie nejustificată și deplângând atrocitățile împotriva civililor.
Putin, membru al Bisericii Ortodoxe Ruse, a descris acțiunile Moscovei drept o „operațiune militară specială” în Ucraina menită să demilitarizeze și să „denazifice” țara.
Foto: Profimedia Images