Papa Francisc: Regina Caeli

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi, evanghelia ne face să retrăim întâlnirea femeilor cu Isus înviat în dimineaţa de Paşte. Ne aminteşte astfel că ele, femeile discipole, au fost primele care l-au văzut şi l-au întâlnit.

Am putea să ne întrebăm: De ce ele? Pentru un motiv simplu: pentru că sunt primele care merg la mormânt. Ca toţi discipolii, şi ele sufereau pentru modul în care părea că s-a încheiat viaţa lui Isus; dar, diferit de ceilalţi, nu rămân acasă paralizate de tristeţe şi de frică: dis-de-dimineaţă, la răsăritul soarelui, merg să onoreze trupul lui Isus ducând unguentele aromate. Mormântul a fost sigilat şi ele se întreabă cine va putea să dea la o parte piatra, aşa de grea (cf. Mc 16,1-3). Însă voinţa lor de a face acel gest de iubire prevalează peste toate. Nu se descurajează, ies din temerile lor şi din angoasa lor. Iată calea pentru a-l găsi pe Cel Înviat: a ieşi din temerile noastre, a ieşi din angoasele noastre.

Să reparcurgem scena descrisă de evanghelie: femeile ajung, văd mormântul gol şi, „cu teamă şi bucurie mare”, aleargă – spune textul – „să dea de ştire discipolilor lui” (Mt 28,8). Or, chiar în timp ce merg să dea această veste, Isus le iese în întâmpinare. Este frumos acest lucru: Isus le întâlneşte în timp ce merg să-l vestească. Atunci când noi îl vestim pe Domnul, Domnul vine la noi. Uneori, ne gândim că modul pentru a sta aproape de Dumnezeu este acela de a-l ţine cât mai strâns de noi; pentru că, după aceea, dacă ne expunem şi începem să vorbim despre el, vin judecăţi, critici, eventual nu ştim să răspundem la anumite întrebări sau provocări şi atunci este mai bine să nu vorbim despre el şi să ne închidem: nu, acest lucru nu este bun! În schimb, Domnul vine în timp ce el este vestit. Tu îl găseşti mereu pe Domnul pe drumul vestirii. Vesteşte-l pe Domnul şi îl vei întâlni. Caută-l pe Domnul şi îl vei întâlni. Mereu pe drum, asta ne învaţă femeile: Isus este întâlnit mărturisindu-l. Să punem asta în inimă: Isus este întâlnit mărturisindu-l.

Să dăm un exemplu. Poate că ni s-a întâmplat vreodată să primim o veste minunată, ca de exemplu naşterea unui copil. Atunci, unul dintre primele lucruri pe care le facem este să împărtăşim această veste bună cu prietenii: „Ştii, am un copil… este frumos”. Şi, relatând asta, ne repetăm asta şi nouă înşine şi într-un fel facem să retrăim asta şi mai mult în noi. Dacă asta se întâmplă pentru o veste bună, din toate zilele sau din unele zile importante, se întâmplă infinit mai mult pentru Isus, care nu este numai o veste bună, şi nici vestea cea mai frumoasă a vieţii, nu, ci el este viaţa însăşi, el este „învierea şi viaţa” (In 11,25). De fiecare dată când îl vestim, nu făcând propagandă sau prozelitism – acel lucru nu: a vesti este una, a face propagandă şi prozelitism este alta. Creştinul vesteşte, cel care are alte scopuri face prozelitism şi acest lucru nu merge -,Domnul ne vine în întâmpinare. El vine cu respect şi iubire, ca darul cel mai frumos de împărtăşit. Isus locuieşte mai mult în noi de fiecare dată când noi îl vestim.

Să ne mai gândim la femeile din evanghelie: era piatra sigilată şi cu toate acestea merg la mormânt; exista o cetate întreagă care l-a văzut pe Isus pe cruce şi totuşi merg în cetate ca să-l anunţe viu. Iubiţi fraţi şi surori, când îl întâlnim pe Isus, nicio piedică nu ne poate reţine de la vestirea lui. Dacă în schimb ţinem pentru noi bucuria sa, probabil este pentru că încă nu l-am întâlnit cu adevărat.

Fraţilor, surorilor, în faţa experienţei femeilor ne întrebăm: Spune-mi, când a fost ultima dată când l-ai mărturisit pe Isus? Când a fost ultima dată când eu l-am mărturisit pe Isus? Astăzi, ce anume fac pentru ca persoanele pe care le întâlnesc să primească bucuria vestirii sale? De asemenea: cineva poate spune: această persoană este senină, este fericită, este bună pentru că l-a întâlnit pe Isus? Despre fiecare dintre noi se poate spune asta? Să-i cerem Sfintei Fecioare Maria să ne ajute să fim vestitori bucuroşi ai evangheliei.

_______________

După Regina Caeli

Iubiţi fraţi şi surori!

Astăzi este a douăzeci şi cincea aniversare a aşa-numitului „Acord din Vinerea Sfântă sau din Belfast”, care a pus capăt violenţelor care, timp de decenii, au tulburat Irlanda de Nord. Cu spirit recunoscător, îl rog pe Dumnezeul păcii ca tot ceea ce s-a obţinut în acea trecere istorică să se poată consolida în folosul tuturor bărbaţilor şi al femeilor din Insula Irlanda.

Reînnoiesc urările de Paşte Fericit vouă tuturor, romani şi pelerini din diferite ţări: „Cristos a înviat; adevărat a înviat”. Vă salut cordial, îndeosebi pe adolescenţii din parohiile din Vigevano, pe tinerii din Pisa şi pe cei din Appiano Gentile.

Le mulţumesc celor care mi-au trimis urări de bine în ultimele zile. Sunt recunoscător mai ales pentru rugăciuni; prin mijlocirea Fecioarei Maria, Dumnezeu să răsplătească pe fiecare cu darurile sale!

Şi urez tuturor să petreacă în bucuria credinţei aceste zile din Octava de Paşte, în care se prelungeşte celebrarea Învierii lui Cristos. Să perseverăm în invocarea darului păcii pentru toată lumea, în special pentru iubita şi martirizata Ucraina.

O zi bună de Lunea Îngerului! Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu