Cu o nouă reflecție despre rugăciune, în cadrul audienței generale de miercuri 16 decembrie 2020, papa Francisc a continuat seria de cateheze dedicată rugăciunii în Sfânta Scriptură. În centrul atenției, ”Rugăciunea de mijlocire”. La saluturile finale, papa a îndemnat la ”grăbirea pasului” către adevăratul Crăciun. nașterea lui Isus Cristos, chiar dacă trebuie să înfruntăm restricții și dificultăți. Nici primul Crăciun, a remarcat pontiful, nu a fost ”doar flori și trandafiri”.
„Vine Crăciunul și sunt restricții, dar nici adevăratul Crăciun, Nașterea Domnului, nu a fost doar flori și trandafiri”: a spus papa Francisc la finalul audienței generale de miercuri, 16 decembrie a.c., desfășurată, din cauza contextului de pandemie, în biblioteca apartamentului pontifical și transmisă live pe internet.
Papa a i-a îndemnat pe toți «”să-și grăbească pasul” către sărbătoarea Crăciunului, spre adevărata sărbătoare: nașterea lui Isus Cristos. Anul acesta ne așteaptă restricții și dificultăți, dar să ne gândim la Crăciunul Fecioarei Maria și al Sfântului Iosif: nu a fost flori și trandafiri! Câte dificultăți au avut! Câte frământări! Cu toate acestea, speranța și iubirea i-au călăuzit și i-au susținut. La fel să fie și pentru noi! Această dificultate să ne ajute să purificăm un pic felul de a trăi Crăciunul, de a-l sărbători, ieșind din consumism, ca să fie mai religios, mai autentic, mai adevărat», a fost încurajarea Sfântului Părinte.
La cateheza audienței generale papa a prezentat o nouă reflecție despre rugăciune, a nouăsprezecea din această serie, și a pus accentul pe ”Rugăciunea de mijlocire”. Cateheza a început cu proclamarea unei pericope din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni (6,18-20), în care apostolul îndeamnă destinatarii să se roage pentru toți ceilalți, dar și pentru el, ca să nu-i lipsească curajul de a vesti taina Evangheliei.
Papa Francisc: «Cel care se roagă nu lasă lumea în urma lui. Dacă rugăciunea nu adună bucuriile și durerile, speranțele și angoasele omenirii, devine o activitate ”decorativă”, intimistă. Cu toții avem nevoie, desigur, de interioritate, de a ne retrage într-un spațiu și într-un timp dedicat relației noastre cu Dumnezeu. Dar acest fapt nu înseamnă a evada din realitate. În rugăciune, Dumnezeu ”ne ia, ne binecuvântează, dar apoi ne frânge și ne dă” pentru foamea tuturor. Creștinul este chemat să devină, în mâinile lui Dumnezeu, pâine frântă și împărțită».
Oriunde s-ar retrage pentru rugăciune, după îndemnul lui Isus (Matei 6,6), cel care se roagă ține mereu ușa inimii larg deschisă. El se roagă pentru lumea întreagă, ducând pe umerii lui durerile și păcatele; se roagă pentru toți și pentru fiecare. ”E ca și cum ar fi o antenă a lui Dumnezeu în această lume”, a subliniat papa pentru a aminti că ”la inima rugăciunii se află omul, așa cum este el. Cine nu-l iubește pe fratele său nu se roagă cu adevărat”.
Papa Francisc: «Atunci când un credincios, mișcat de Spiritul Sfânt, se roagă pentru păcătoși, el nu face o selecție, nu emite judecăți de osândă: se roagă pentru toți. Se roagă și pentru sine: în acel moment știe că nu este nici măcar cu mult diferit de persoanele pentru care se roagă».
”Noi nu suntem mai buni decât nimeni, suntem cu toții frați într-o fragilitate comună de suferințe și ființe păcătoase”, a spus mai departe papa, făcând referință la ”lecția mereu vie și actuală” a parabolei vameșului și fariseului (Luca 18,9-14).
Papa Francisc: «Lumea merge mai departe datorită acestui șir de rugători care mijlocesc și care, de cele mai multe ori, sunt necunoscuți, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Există atât de mulți creștini necunoscuți care, pe timp de prigoană, au știut să repete cuvintele Domnului nostru: Părinte, iartă-i căci nu știu ce fac (Luca 23,34)».
Îndatorirea de se ruga pentru alții revine atât preotului, ”care rămâne părinte chiar și atunci când fiii se îndepărtează și îl părăsesc”, dar și Bisericii întregii, ”în toate mădularele ei”, care are misiunea de a practica rugăciunea de mijlocire. În mod deosebit, a remarcat papa, ”are această datorie oricine a fost pus într-un rol de răspundere: părinții, educatorii, preoții, superiorii comunităților. Asemenea lui Abraham și Moise, ei trebuie, uneori, să ”apere” înaintea lui Dumnezeu persoanele care le-au fost încredințate. În realitate, este vorba de a le privi cu ochii și inima lui Dumnezeu, cu însăși compasiunea și blândețea sa invincibile”.
Papa Francisc: «Suntem cu toții frunze ale aceluiași copac: orice despărțire ne conduce la marea milă pe care trebuie să o nutrim, în rugăciune, unii pentru alții. Să ne rugăm unii pentru alții, ne va face bine, atât nouă cât și tuturor».
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.