Papa Benedict al XVI-lea a efectuat o parte a plimbarii sale cu papamobilul inaintea liturghiei de duminica purtand traditionalul sombrero mexican, palarie brodata cu boruri largi, transmite AFP.
Zambitor, Suveranul Pontif a aparut timp de cateva minute cu o palarie asemanatoare celei purtate de muzicantii mariachi, de care s-a despartit cu putin inainte de a urca in altar pentru a celebra liturghia.
‘Benedict, frate, iata-te mexican!’, i-a strigat multimea in repetate randuri.
Potrivit arhiepiscopiei Leonului, in lunga lista de cadouri primite de Sfantul Parinte, se afla trei sombrero brodate cu fir de aur realizate in localitatea San Francisco del Rincon, aflata in statul Guanajuato vizitat de Benedict al XVI-lea.
Un grup de pantofari, specialitatea din Guanajuato, i-au oferit oaspetelui sase perechi de incaltaminte din piele de culoare rosie, realizati special pe masura lui.
La schimb, potrivit purtatorului de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, Suveranul Pontif le-a oferit o pereche de pantofi purtati cu prilejul acestei prime calatorii in Mexic, pentru a fi expusi la un muzeu local al incaltamintei.
Sursa: Agerpres