Astfel a îndemnat papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii de canonizare a fericiților Artemid Zatti și Ioan Baptist Scalabrini, celebrată duminică în Piața San Pietro. Pontiful a pornit de la evanghelia liturgiei duminicii a 28-a de peste an în care se relatează despre zece leproși care aleargă la Isus strigând: “Ai milă de noi” (Lc 17,13). Din cei zece vindecați numai unul se întoarce să-i mulțumească lui Isus – “un samaritean, un fel de eretic pentru evrei”. La început merg împreună, dar apoi diferența este făcută de acel samaritean, care se întoarce “glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic” (v. 15).
Papa Francisc a evidențiat două aspecte ale relatării evanghelice: mersul împreună și mulțumirea. Cu privire la primul aspect, Sfântul Părinte a observat că, la începutul relatării, nu se face nicio distincție între samaritean și ceilalți nouă. Se vorbește pur și simplu despre zece leproși care se grupează și, fără să se despartă, merg în întâmpinarea lui Isus. “După cum știm” – a explicat – “lepra nu era doar o plagă fizică, pe care chiar și astăzi trebuie să ne străduim să o eradicăm, ci și o ‘boală socială’, pentru că la acea vreme, de teama contaminării, leproșii trebuiau să stea în afara comunității (cf. Lev 13:46). Prin urmare, nu puteau intra în zonele edificate, erau ținuți la distanță, fiind respinși la marginea vieții sociale și chiar religioase. Izolați. Mergând împreună, acești leproși își exprimă strigătul împotriva unei societăți care îi exclude. Și să observăm bine: samariteanul, deși este considerat eretic, ‘străin’, se grupează cu ceilalți. Frați și surori, boala comună și fragilitatea fac ca barierele să cadă și să depășească orice excludere.”
Cu referire la „mersul împreună”, pontiful evidențiază frumusețea acestei imagini nu doar la nivel personal, familial și social ci și în privința comunităților de credință, spunând că „a merge împreună” – adică a fi „sinodal” – este de asemenea vocația Bisericii.
Papa Francisc ne-a sugerat să ne întrebăm cât de deschiși și incluzivi suntem cu adevărat, ca și comunități, față de toți; dacă suntem capabili să lucrăm împreună, preoți și laici, în slujba Evangheliei; dacă avem o atitudine primitoare – nu doar prin cuvinte, ci și prin gesturi concrete – față de cei care sunt departe și față de toți cei care se apropie de noi, și care se simt neadecvați din cauza parcursurilor de viață dificile pe care le-au urmat. Pontiful ne-a îndemnat la incluziune în Biserică ca și în societate, marcată încă de numeroase forme de inegalitate și marginalizare.
Oprindu-se asupra celui de-al doilea aspect – cel al aducerii de mulțumire – Sfântul Părinte a evidențiat gestul samariteanului, singurul din grupul celor zece leproși care – văzându-se vindecat, se întoarce pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și pentru a-și arăta recunoștința față de Isus. Ceilalți nouă care fuseseră și ei vindecați, își văd de drumurile lor, uitându-l pe Cel care i-a vindecat.
„Pe de altă parte” – a observat pontiful – samariteanul „face din darul primit începutul unui nou parcurs: se întoarce la Cel care l-a vindecat, îl cunoaște îndeaproape pe Isus, începe o relație cu El”. „Atitudinea sa de recunoștință nu este, așadar, un simplu gest de politețe, ci începutul unui parcurs de mulțumire: el se prosternează la picioarele lui Cristos (cf. Lc 17,16), adică face un gest de adorație: recunoaște că Isus este Domnul și că el este mai important decât vindecarea primită”.
“Aceasta este o lecție extraordinară și pentru noi, care beneficiem zilnic de darurile lui Dumnezeu, dar adesea mergem pe drumul nostru, uitând să cultivăm o relație vie cu El” – a spus papa Francisc.
Pontiful a atras atenția asupra faptului de a considera credința și relația noastră cu Dumnezeu ca fiind cuvenite, ca și cum am avea dreptul la aceste daruri fără să fie nevoie să mulțumim, să fim recunoscători și să vedem minunile pe care le înfăptuiește Domnul în viața noastră. „Și, astfel, ajungem să credem că tot ceea ce primim în fiecare zi este de la sine înțeles și datorat” – a spus Sfântul Părinte, amintindu-ne că recunoștința „ne poartă în schimb la afirmarea prezenței iubirii lui Dumnezeu” și „la recunoașterea importanței celorlalți, depășind nemulțumirea și indiferența care ne macină inimile”. De aceea, „este fundamental să știm să mulțumim”.
Oprindu-se în final asupra celor doi sfinți canonizați duminică – Artemid Zatti și Ioan Baptist Scalabrini – papa Francisc a evidențiat că ei ne reamintesc importanța de a merge împreună și de a ști să mulțumim. Despre episcopul Scalabrini, care a fondat o Congregație pentru pastorația emigranților, a amintit îndemnul lui de a vedea în mersul împreună al celor care emigrează “nu doar probleme, ci și un plan al Providenței”. “Tocmai datorită migrațiilor forțate de persecuții”, spunea el, “Biserica a depășit granițele Ierusalimului și ale Israelului și a devenit ‘catolică’; datorită migrațiilor de astăzi, Biserica va fi un instrument de pace și de comuniune între popoare” (L’emigrazione degli operai italiani, Ferrara 1899). (…) “Scalabrini a privit dincolo, a privit înainte, spre o lume și o Biserică fără bariere, fără străini. La rândul său, fratele său salezian Artemid Zatti, cu bicicleta lui, a fost un exemplu viu de recunoștință: vindecat de tuberculoză, și-a dedicat întreaga viață slujirii celorlalți, îngrijindu-i pe cei bolnavi cu dragoste și bunătate. Se spune că a fost văzut cărând pe umeri cadavrul unuia dintre pacienții săi. Plin de recunoștință pentru ceea ce primise, a vrut să mulțumească luând asupra sa rănile altora. Două exemple.
Să ne rugăm ca acești sfinți frați ai noștri să ne ajute să pășim împreună, fără ziduri de dezbinare; și să cultivăm această noblețe a spiritului atât de plăcut lui Dumnezeu care este recunoștința.”
Papa Francisc la rugăciunea „Angelus”
Succesiv, în cadrul rugăciunii antifonului marian „Angelus” pontiful i-a salutat pe credincioșii veniți pentru a-i cinsti pe noii sfinți și le-a mulțumit. „Îi salut pe cardinali, pe episcopi, pe preoți, pe persoanele consacrate, în special pe misionarii și misionarele Sfântului Carol Borromeo și pe frații salesieni coadjutori. Salut cu recunoștință delegațiile oficiale” – a spus Sfântul Părinte.
De asemenea, a amintit beatificare – în Italia, la Fabriano a călugăriței Maria Constanța Panas (1896-1963), clarisă capucină care a trăit în Mănăstirea din Fabriano din 1917 până în 1963, când a plecat la Casa Tatălui. „Îi primea pe toți cei care băteau la ușă mănăstirii, insuflând seninătate și încredere tuturor. În ultimii săi ani, grav bolnavă, și-a oferit suferințele pentru Conciliul Vatican al II-lea, de la care se împlinesc – pe 11 octombrie – 60 de ani. Fie ca Fericita Maria Constanța să ne ajute să fim mereu încrezători în Dumnezeu și primitori față de aproapele nostru. Aplauze pentru noua Fericită” – a spus pontiful.
Referindu-se la Conciliul Vatican al II-lea, de la care se împlinesc 60 de ani, pontiful a amintit că și în acea perioadă lumea era amenințată de conflictul nuclear, spunând:
„Vorbind despre începutul Conciliului de acum 60 de ani, nu putem uita pericolul războiului nuclear care amenința lumea chiar la acea vreme. De ce să nu învățăm din istorie? Chiar și atunci au existat conflicte și mari tensiuni, dar s-a ales calea pașnică. Este scris în Biblie: ‚Așa vorbește Domnul: Stați pe căi și vedeți. Cercetează cărările trecutului; vedeți unde este calea cea bună, mergi pe ea, și vei găsi liniște pentru viața voastră” (Ier 6,16).”
De asemenea, Sfântul Părinte a asigurat de rugăciunile sale „pentru victimele actului nebunesc de violență care a avut loc în urmă cu trei zile, în Thailanda”. „Cu emoție îi încredințez Tatălui vieții, în special pe cei mici și familiile lor” – a spus pontiful.
La final, și-a îndreptat găndul de rugăciune către Sfânta Fecioară Maria, pentru ca Preacurata „să ne ajute să fim mărturisitori ai Evangheliei, însuflețiți de exemplul sfinților”.
– Servicii de creare site web
