Parada celei de-a XVII-a editii a Sarbatorii Castanelor a animat atmosfera de pe strazile din municipiul Baia Mare. Cu mic, cu mare, copii si adulti deopotriva au iesit pe strazi sau la geamul locuintelor pentru a parcurge macar cu privirea alaiul sarbatorii. Anul acesta parada a fost mai saraca in care alegorice, dar si in………politicieni.
Parada Castanelor a inceput in jurul orei 10.00 din fata Primariei Baia Mare. Parada a reunit elevi de la diverse cluburi sportive, scoli, fundatii. In randul participantilor au fost inclusi si cei de la Fanfara Municipala si solistii Ansamblului Folcloric Transilvania care au si insotit in cantece alaiul. Nu au lipsit nici majoretele care au facut deliciul spectatorilor, pentru ca au asigurat partea ”dansanta” a paradei.
De asemenea, alaiul a fost insotit de trei calesti in care se aflau persoane imbracate traditional si personaje menite sa reinvie atmosfera de epoca. In fruntea participantilor, s-a aflat ”Castana”… Singurul car alegoric din acest an a reprezentat o castana uriasa, motorizata.
Alaiul sarbatorii a entuziasmat trecatorii, locuitorii din zona, dar si pe angajatii care erau la serviciu, acestia oprindu-se pentru cateva minute sa participe la trecerea paradei. Unii au facut poze, altii au filmat, iar unii chiar au aplaudat sau chiar au cantat alaturi de cei de la Ansamblul Transilvania.
Parada a fost anul acesta mai saraca in care alegorice, dar si in….politicieni. Desi Sarbatoarea Castanelor este organizata cu doar o luna inainte de startul oficial al campaniei prezidentiale, la eveniment nu s-au mai regasit pe metru patrat atatia politicieni ca si altadata, cand primari, parlamentari si chiar oficialitati de la nivel central gaseau un bun prilej pentru un exercitiu de imagine.
De altfel, acesta a fost si motivul pentru care edilul baimarean a gandit sarbatoarea fara deschiderea oficiala, pentru a nu fi politizata, iar baimarenii sa simta cu adevarat ca este sarbatoarea lor.
Sursa: Camelia Tocaci