In fiecare iarna, pentru siguranta in traficul rutier, politia recomanda conducatorilor auto sa isi echipeze masinile cu lanturi pentru zapada si cauciucuri de iarna. Este doar o recomandare, pentru ca in tarile Uniunii Europene, implicit si in Romania, echiparea cu lanturi si cauciucuri de iarna este obligatorie doar pentru masinile cu masa mai mare de 3,5 tone, caz in care absenta respectivelor dotari se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 240 de lei si 320 de lei.
Insa aceasta recomandare este ignorata chiar de Politie! Nu ca nu ar vrea politistii sa-si respecte propriile recomandari, insa… nu sunt bani pentru echiparea corespunzatoare a autospecialelor cu care patruleaza sau cu care se deplasazeaza la interventii.
eMaramures.ro a cerut Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Maramures detalii referitoare la echipamentul de iarna al autospecialelor aflate in dotare, iar raspunsul a fost surpinzator. Niciun autovehicul al politiei maramuresene nu este dotat cu lanturi antiderapante si doar 10% dintre masini sunt echipate cu anvelope de iarna.
“Inspectoratul de Politie al Judetului Maramures are in dotare 16 autospeciale cu tractiune 4×4, dintre care trei pot fi folosite pentru zonele montane greu accesibile (n. red.: una este in zona municipiului Baia Mare, iar celalte doua sunt in Maramuresul istoric). Dintre acestea, 60% sunt echipate cu anvelope de iarna (n.r. – adica exact doua autovehicule). Din totalul autovehiculelor apartinand IPJ Maramures, 10% sunt echipate cu anvelope de iarna, iar restul sunt echipate cu anvelope mixte (All Season). Niciunul dintre autovehicule nu este dotat cu lanturi antiderapante”, a confirmat seful IPJ Maramures, comisar sef de politie Ioan Isac.
Sursa: Vasile Dale