Judeţul Olt, aflat printre judeţele cu cea mai slabă prezenţă la Evaluarea Naţională, are sute de copii cu medii foarte mici la Evaluarea Naţională, dar care au absolvit gimnaziul cu medii de invidiat.
Elevii din Olt cu cele mai mici medii la Evaluarea Naţională au absolvit gimnaziul cu medii peste 6. Concret, 10 elevi cu medii la Evaluare între 1,45 şi 1,90 au reuşit să termine clasele V-VIII cu media generală cuprinsă între 6,10 şi 6,92. Dacă în aceste cazuri diferenţele sunt şi de peste patru puncte, trebuie spus că diferenţe chiar mai mari se înregistrează în cazul altor zeci de elevi care vor fi repartizaţi, pe 14 iulie, la liceu.
Diferenţele extrem de mari între notele de la clasă şi cele de la examen se întâlnesc preponderent în cazul elevilor din mediul rural şi, deşi se repetă situaţia an de an, nu pare să deranjeze pe nimeni, constată jurnaliştii de la adevarul.ro.