Sâmbătă, 30 octombrie, se împlinesc 5 ani de la mutarea la Domnul a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian Chira, Părintele nostru și „Voievodul spiritual al Maramureșului” a trecut la cele veșnice „așteptându-ne la poarta Raiului”.
Cu acest prilej, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Protopopiatul Lăpuș, cu începere de la ora 09:30, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, va săvârși Sfânta Liturghie în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Întâistătătorul Eparhiei noastre.
După Sfânta Liturghie, în jurul orei 11:30, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, cu Preacuviosul Părinte Arhim. Macarie Motogna, exarhul și starețul Mănăstirii, părinții slujitori și viețuitorii lăcașului monahal, vor oficia Slujba Parastasului la mormântul din incinta mănăstirii, unde își doarme somnul de veci Înaltpreasfințitul Părinte Justinian.
De asemenea, la ora 12:00, la toate bisericile de mir și mănăstirile din cuprinsul Eparhiei, vor fi trase toate clopotele în semn de prețuire, recunoștință și omagiu adus Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Justinian, Părintele nostru.
Veșnica lui pomenire, din neam în neam!
IPS Justinian Chira a încetat din viață în data de 30 octombrie 2016, la vârsta de 95 de ani, și a fost înmormântat la Mănăstirea Rohia, pe care a păstorit-o timp de aproape 30 de ani.