Duminică, 13 februarie 2021 (a XXXIII-a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului – începutul Triodului), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va liturghisi împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, Protopopiatul Lăpuș.
După Sfânta Liturghie, ierarhii împreună cu soborul părinților slujitori vor săvârși Slujba Parastasului la mormântul Preacuviosului Părinte Arhim. Serafim Man, cu ocazia împlinirii a 9 ani de la trecerea la cele veșnice.
Părintele Serafim (Ștefan) Man s-a născut la 27 noiembrie 1935, în satul Boiereni. La vârsta de 17 ani, la 23 noiembrie 1952, a intrat în obștea Mănăstirii Rohia, iar după un noviciat de trei ani, la 20 iulie 1955, a fost tuns în monahism, primind numele „Serafim”. În luna martie a anului 1957 a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, slujind la mănăstire până în anul 1959, când, prin Decretul 410, a fost nevoit să părăsească așezământul. A slujit ca preot în parohiile Cupşeni, Băiuţ şi Costeni până în 1971, când s-a întors la Rohia. Doi ani mai târziu a fost numit stareț al Mănăstirii Rohia. Părintele a fost cunoscut mai ales în calitatea sa de duhovnic al monahului Nicolae Steinhardt. A trecut la Domnul în anul 2013, în ziua de 12 februarie.